Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Atenție în zone aglomerate! Copil de 3 ani și jumătate, pierdut în zona centrală, găsit de polițiștii locali și predat tatălui
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației, aflați în patrulare în zona centrală a orașului, au identificat în cursul după-amiezii de sâmbătă, în jurul orei 15.00, un copil în vârstă de 3 ani și jumătate, care era speriat, plângea, spunând că s-a pierdut de părinții săi. Acesta se afla în Piața Libertății, lângă o tonetă cu produse alimentare, iar cei din jur au confirmat faptul că nu știu cine îi sunt părinții. Imediat, polițiștii locali au anunțat la scena amplasată în zonă că a fost găsit un copil și au pornit în căutarea părinților. În zona restaurantului McDonalds, în Piața Victoriei, a fost identificat și tatăl copilului, care își căuta fiul. Acesta a declarat că se afla la porumbei cu copilul și, într-o clipă de neatenție, micuțul a fugit și nu a mai știut să se întoarcă la părintele său. Copilul a fost predat ulterior acestuia.
Polițiștii locali acordă sprijin minorilor depistați pe stradă singuri, ajutându-i în cazurile în care este nevoie, dar trebuie subliniat și faptul că părinții trebuie să fie foarte atenți și să nu-i piardă din ochi pe cei mici, cu atât mai mult cu cât se deplasează cu aceștia în zone aglomerate, cum sunt parcuri, zona centrală, unde este un aflux mare de persoane fiind în desfășurare Târgul de Paște, sau în malluri.
COMPARTIMENT RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].