logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare

BULETIN DE PRESÃ

Evenimente rutiere cercetate de polițiștii sătmăreni

La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 19A, în localitatea Dorolț.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că conducătorul unei autoutilitare, de 63 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce ar fi efectuat o manevră de mers cu spatele, pe DN 19A, în localitatea Dorolț, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat un biciclist în vârstă de 75 de ani, din localitatea Dorolț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

***

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Ady Endre din municipiul Satu Mare.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr , de 24 de ani, din localitatea Vetiș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ady Endre din municipiul Satu Mare, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu 5 autoturisme, care se aflau staționate regulamentar pe marginea părții carosabile.

Ulterior, tânărul a intrat într-un panou publicitar, răsturnându-se cu autoturismul în dreptul unui imobil.

În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești.

Conducătorul auto fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

*

Conducători auto, depistați sub influența băuturilor alcoolice

La data de 11 aprilie a.c, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 19, în municipiul Carei, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către un bărbat de 48 de ani, din localitatea Andrid.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 13 aprilie a.c, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Livada, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Teilor, în oraș Livada, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 13 aprilie a.c, în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 196B, în localitatea Ciumești, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către un bărbat de 38 de ani, din localitatea Sanislău.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, în jurul orei 01.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul Octavian Goga, în municipiul Satu Mare, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către o femeie de 26 de ani, din municipiul Satu Mare.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 11-13 aprilie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 70.000 de lei.

Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei.

De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 39 conducători de autoturisme, fiind reținute și 19 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.

Compartimentul de Relații Publice

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].