Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bacău
REZULTATELE ACȚIUNII ROADPOL SPEED
În perioada 7 - 13 aprilie 2025, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a avut loc acțiunea SPEED, ce a vizat verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Direcției Rutiere a Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități specifice pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul de viteză, contribuind astfel la reducerea riscurilor în trafic.
Astfel, au fost aplicate peste 650 de sancțiuni contravenționale, în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea limitelor de viteză.
Totodată, au fost reținute 50 de permise de conducere, 44 dintre acestea pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h și 6 pentru depășirea acesteia cu mai mult de 70 km/h.
Polițiștii rutieri atrag atenția conducătorilor auto asupra importanței respectării regimului legal de viteză, adaptării vitezei la condițiile de drum și evitării comportamentului agresiv în trafic.
Întocmit,
Ag. șef adj. de poliție
Dumitrache Gabriel
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].