logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara

Date care spun povești. ConnecTM - expoziție de artă digitală și știința datelor, la Bastion 1, un proiect al Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării din UVT

În inima Timisoarei, expoziția ConnecTM (Connect Me) deschide porți către universul artei digitale derivate din analize statistice. Proiectele studenților de la Media Digitală, realizate la Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării a Universității de Vest din Timișoara (UVT), devin punți între știință și imaginație, în cadrul galeriei de la Bastion 1 (str Hector 1, Timișoara).

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'Expoziția care grupează proiectele studenților de la Media Digitală, din cadrul Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării din UVT, este un eveniment special, dedicat întregii comunități. Prin interpretarea vizuală a datelor, expoziția conectează creația cu realitatea, invitând publicul la un dialog deschis și la explorarea unor perspective inovatoare, unde pasiunea pentru tehnologie și cercetare se împletește cu arta comunicării vizuale.'

Expoziția face parte din noul program cultural HABITAT, lansat de un consorțiu de organizații culturale independente, coordonate de LAPSUS, în urma unui concurs organizat de Centrul de Proiecte Timișoara. HABITAT transformă Bastion 1 într-un hub cultural activ, în care educația, arta și comunitatea se întâlnesc prin expoziții, ateliere și întâlniri cu sens.

Ce veți descoperi la ConnecTM ?

Expoziția reunește peste 20 de proiecte vizuale bazate pe analize de date reale, explorând teme actuale și diverse, organizate în 5 categorii: Societate și infrastructură urbană, Entertainment și pop culture, Industrii și tehnologii digitale, Film și industrii creative, Identitate și sisteme de suport.

Veți descoperi lucruri noi despre calitatea apei în Timișoara, cheltuielile instituțiilor publice, infrastructura culturală TM2023, rețelele personajelor din Squid Game, Total Drama Island, God of War sau Genshin Impact, colaborările dintre YouTuberi români, propagandă digitală, ecosistemul de producție al filmelor românești în ultimii 10 ani și multe altele.

Expoziția prezintă și proiectul 'Cine te susține după coming out ? Anatomia sistemelor de suport LGBTQIA+ în Timișoara', o serie de povești vizuale și narative din comunitate.

Activitatea este organizată în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Evenimente în cadrul expoziției

Vernisaj & Atelier introductiv în analiza datelor: Cu tur ghidat, povestea expoziției și un atelier introductiv de analiză a datelor pentru publicul larg.

Miercuri, 16 aprilie | 17:00 - 20:00, Bastion B1
Intrare liberă
20 de locuri disponibile pentru atelier. Formular înscrieri: https://bit.ly/atelier-intro-date

'Timișoara Futures' - Atelier intergenerațional de co-creare cu AI: Copiii desenează orașul viitorului, părinții și bunicii înregistrează povesti, iar inteligența artificială generativă le transformă în imagini.

Joi, 24 aprilie | 18:00 - 19:30, Bastion B1
Intrare liberă

20 de locuri disponibile pentru atelier. Formular înscrieri: https://bit.ly/timisoara-futures

Program de vizitare
Miercuri-Vineri: 16:00-20:00
Sâmbătă-Duminică: 14:00-20:00

Organizatori

Social Fabrics Research Lab (FabLab) este un laborator de cercetare, dezvoltare și inovare în științele sociale, un laborator viu de experimentare, co-creare și învățare, la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării. În acest mediu colaborativ, studenți, cercetători și parteneri din societatea civilă, instituții publice și business, se implică în proiecte ce abordează probleme sociale complexe, folosind tehnologii moderne, analize de date și metode inovative pentru a genera soluții la problemele reale. Proiectele FabLab se axează pe educație și cultură digitală, adaptarea tinerilor la job-urile viitorului, procese de decizii informate de date și dovezi, și reziliență și sustenabilitate în comunitate.

Pentru mai multe detalii sau programări de tururi ghidate: [email protected], www.connectm.uvt.ro

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
https://uvt.ro/ro/
https://uvt.ro/ro/dcimi/comunicate-de-presa/
https://www.facebook.com/uvtromania
http://univ-unita.eu/

Afisari: 88

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].