Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 10.04.2025 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.F., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 și 2 din Codul penal.
În fapt, în ziua de 21.08.2024, cu aproximație în jurul orei 17:00, persoana vătămată minoră B.N.D (în vârstă de 15 ani) a plecat împreună cu sora să la unul dintre magazinele de pe raza localității pentru a cumpăra diferite produse alimentare, iar în curtea familiei B. au rămas părinții și fratele acesteia, dar și alți membri ai familiei.
După o oră de la momentul mai sus indicat, cu aproximație în jurul orei 18:00, între membrii familiei B. și inculpatul S.F. a avut loc un conflict verbal generat de faptul că un porc al inculpatului ar fi intrat în curtea familiei B. și ar fi fost fugărit și mușcat de câinii care aparțin acestei din urmă familii.
În acele împrejurări inculpatul a luat o țeavă de metal, de formă pătrată, cu lungime de aproximativ 1,30 metri, obiect ce îl avea în curte, și cu acel obiect a ieșit în drumul public care desparte proprietățile celor doi familii.
În timpul acestui conflict, în timp ce membrii familiei B., respectiv tatăl, mama și fratele persoanei vătămate se aflau în interiorul curții lor, iar inculpatul S.F. se afla pe drumul public din proximitatea locuinței celor anterior menționați și avea acea țeavă de metal asupra sa, între aceste persoane au existat mai multe schimburi de replici și cuvinte amenințătoare, La un moment dat acest conflict s-a încheiat, iar inculpatul S.F. s-a retras în curtea sa.
La scurt timp după incidentul mai sus arătat, în timp ce membrii familiei persoanei vătămate se aflau în curtea lor, au văzut-o pe persoana vătămată B.N.D. venind spre casă împreună cu sora sa, iar în momentul când persoana vătămată a trecut prin dreptul locuinței inculpatului S.F., acesta din urmă a ieșit din curtea să și a lovit-o pe persoana vătămată, cu o țeavă metalică (cu profil rectangular, cu lungimea de 1.30 m) la nivelul capului, lovitura fiind aplicată din spatele victimei, împrejurări în care inculpatul a ținut acea țeavă cu ambele mâini și ridicând-o deasupra umărului lui, a aplicat lovitură de sus în jos. Urmare a acestei acțiuni violente persoana vătămată a căzut din picioare și a suferit o plagă contuză epicraniană (parieto-occipitală stânga) care a necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal eliberat de I.M.L. Iași.
În acest sens se impune a menționa că prin modalitatea de aplicare a loviturii și intensitatea acesteia (a ținut acea țeavă cu ambele mâini și ridicând-o deasupra umărului lui, a aplicat lovitură de sus în jos, cu o intensitate deosebită care a avut ca rezultat căderea persoanei vătămate din picioare), zona vizată de atac (zona capului - zona vitală și deosebit de sensibilă la loviturile violente), lovitură ce a fost aplicată cu o țeavă metalică (cu profil rectangular, cu lungimea de 1.30 m), denotă faptul că inculpatul S.F. a prevăzut rezultatul faptei sale, și deși nu l-a urmărit în mod expres, a acceptat posibilitatea suprimării vieții persoanei vătămate minore.
Pentru identificarea, prinderea autorilor infracțiunii și administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRIM PROCUROR,
ELENA MÃDÃLINA PRICOP
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].