logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Bistrița' al județului Bistrița-Năsăud

Sesiuni de antrenament ale scanfandrilor ISU - lacul Colobița

Scenariu de salvare în condiții extreme, derulat în cadrul unui stagiu național de pregătire a scafandrilor ISU, la Colibița

Colibița, 10 aprilie 2025 - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Bistrița' al județului Bistrița-Năsăud și Centrul de Antrenament al Scafandrilor din Constanța, a organizat un amplu exercițiu demonstrativ în mediu acvatic, desfășurat în zona lacului Colibița, în cadrul unui stagiu național de perfecționare a scafandrilor salvatori.

Activitatea a reunit, timp de patru zile, peste 60 de scafandri din cadrul structurilor de intervenție ale inspectoratelor pentru situații de urgență din 12 județe ale țării. Aceștia au participat la sesiuni intensive de pregătire teoretică și practică, desfășurate într-un mediu natural provocator, cu scopul consolidării deprinderilor esențiale în intervențiile de salvare subacvatică.

Punctul culminant al stagiului l-a constituit exercițiul demonstrativ derulat în dimineața zilei de joi, 10 aprilie, în condiții meteorologice deosebit de dificile: ninsoare, temperatură scăzută a apei și vizibilitate aproape nulă. Scenariul exercițiului a presupus salvarea a două victime blocate într-un autoturism căzut în lacul Colibița, aflat la o altitudine de aproximativ 830 de metri. Acesta a simulat o intervenție complexă, ce implică atât scufundarea în condiții periculoase, cât și extracția și stabilizarea victimelor până la predarea acestora către echipajele medicale.

Pe parcursul activității, au fost urmărite mai multe obiective operaționale, printre care:

- coordonarea și sincronizarea echipelor de scafandri din județe diferite,

- aplicarea protocoalelor de salvare în mediu acvatic,

- utilizarea echipamentelor specifice în condiții dificile,

- evaluarea capacității de reacție și adaptare la scenarii reale.

Importanța acestor stagii este incontestabilă, având în vedere contextul operațional național. În anul 2024, echipajele de scafandri din cadrul ISU au fost angrenate în peste 350 de misiuni de căutare și salvare în medii acvatice, multe dintre ele cu un grad ridicat de risc și dificultate. Doar în primele trei luni ale anului 2025, la nivel național au fost deja înregistrate 29 de astfel de intervenții, ceea ce subliniază necesitatea unei pregătiri constante și riguroase a personalului specializat.

Scafandrii salvatori reprezintă un segment esențial în sistemul de intervenție al IGSU, iar aceste activități contribuie la creșterea capacității de reacție în situații limită, unde fiecare secundă poate face diferența între viață și moarte.

INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE ISU 'BISTRIȚA'

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].