logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara

Târgul Educației Duale 2025 - 'Învățământ dual pentru profesioniștii de mâine'

Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual VEST, prin liderul de proiect Universitatea Politehnică Timișoara, împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, organizează Târgul Educației Duale 'Învățământ dual pentru profesioniștii de mâine', eveniment ce se va desfășura în data de 11 aprilie 2025, între orele 10:00-15:00, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara (Blvd. Vasile Pârvan nr. 2).

Târgul este organizat în parteneriat cu Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social, format din autoritățile publice locale, operatori economici, unități de învățământ, și reprezintă o oportunitate unică pentru elevi de a descoperi avantajele învățământului dual și perspectivele de carieră oferite de acesta.

'Aducem împreună la acest târg, companii serioase și școli timișorene cu experiență în învățământul dual, care pregătesc tineri în meserii cerute pe piața muncii. Este un pas important pentru a construi forță de muncă bine calificată, în toate domeniile. De aceea îi invit și pe tineri, și pe părinți să folosească această ocazie să afle mai multe despre ce înseamnă învățământul dual și ce perspective le oferă, chiar înainte de a lua o decizie cu privire la viitorul lor profesional', a declarat primarul Timisoarei, Dominic Fritz.

De peste 100 de ani, Universitatea Politehnică Timișoara pregătește specialiști pentru industrie, care au contribuit la dezvoltarea economică a orașului, a regiunii și a țării, asumându-și un rol esențial în transformarea Timisului în principala zonă industrială a țării. De asemenea, a stabilit probabil cea mai bună relație de colaborare, reciproc avantajoasă, cu marile companii din regiune, adaptându-și programele de studii la nevoile acestora. Iar companiile, la rândul lor, susțin universitatea, conștiente de importanța aportului pe care acestea trebuie să-l aducă în susținerea educației, în condițiile dezvoltării accelerate a tehnologiei.

Universitatea Politehnică Timișoara a mers chiar mai departe și a demarat, în urmă cu câțiva ani, un proiect de construire a unui Campus regional pentru învățământul dual, în valoare de 25 de milioane de euro, ca lider al Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, o asociere între Primăria Timișoara, Alianța Timișoara Universitară, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, 6 licee și 16 companii din vestul țării, care au o nevoie de forță de muncă.

Mai mult, UPT susține o rută integrată completă pentru învățământul dual, de la studii liceale până la doctorat, și chiar a înființat, în 2024, prima specializare universitară, în Robotică, în sistem dual.
'Avansul accelerat al tehnologiei reprezintă o provocare atât pentru industrie, cât și pentru sistemul educațional, în egală măsură. Răspunsul la acestă provocare poate fi doar un parteneriat sănătos și deschis pentru construcția unei piețe a muncii echitabilă și rezilientă. Campusul regional pentru învățământ dual reprezintă esența unui astfel de parteneriat, între comunitatea educațională, autoritatea publică și industrie', a declarat conf. Univ. Dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

La Târgul educației duale vor participa companii de renume care vor prezenta ofertele educaționale la standuri dedicate, alături de liceele cu care au dezvoltat parteneriate: Continental, Hamilton, Smithfield Romania, AHK România - Camera de Comerț Româno-Germană, Draxlmaier, Coca-Cola, Valeo, Centum, Momax și Aquatim.

Liceele participante care își vor prezenta oferta educațională, alături de partenerii din mediul economic, sunt:
Liceul Tehnologic Energetic 'Regele Ferdinand I'
Colegiul Tehnic 'Emanuil Ungureanu' Timișoara
Liceul Tehnologic 'Electrotimis' Timișoara
Liceul Tehnologic de Vest Timișoara
Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara
Liceul Tehnologic Azur Timișoara

Programul târgului include:
Deschidere oficială cu reprezentanți din educație și mediul economic
Panel de discuții: 'Învățământul dual - punte între scoală și industrie'
Sesiuni de formare și consiliere în carieră pentru elevi
Vizitarea standurilor expoziționale
Elevii, părinții, profesorii și toate persoanele interesate sunt invitate să participe la acest eveniment care promovează învățământul dual ca alternativă educațională de succes, ce asigură pregătirea practică a viitorilor profesioniști în strânsă legătură cu nevoile reale ale pieței muncii.

Evenimentul face parte din proiectul 'Rută integrată completă pentru învățământul dual în regiunea de Vest prin dezvoltarea și operaționalizarea Consorțiului Regional pentru Învățământul Dual Vest Timișoara', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lider de proiect Universitatea Politehnică Timișoara, parteneri: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara, U.A.T. Municipiul Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, șapte licee timișorene, 16 firme și trei asociații ale mediului de afaceri.

Obiectivul proiectului este ca prin Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual VEST Timișoara să contribuie la dezvoltarea învățământului dual, cu rute complete, pentru calificări cerute pe piața muncii și centru de expertiză pentru implementarea reformelor naționale din domeniul educației și formării profesionale prin învățământul dual.

Universitatea Politehnică Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare și Imagine

Afisari: 78

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].