Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfășurat, în luna martie 2025, 267 acțiuni de control în domeniul de competență. În timpul controalelor au fost aplicate sancțiuni contravenționale constând în avertismente sau, în situațiile în care s-a constatat că faptele au avut un grad de pericol social concret ridicat, cu amenzi contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate în lună martie 2025 fiind de 873.000 lei.
În domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 147 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 711.000 lei. Cu ocazia controalelor efectuate, inspectorii de muncă au depistat 34 persoane care prestau muncă nedeclarată și au sancționat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 660.000 lei.
În aceeași perioadă, în domeniul securității și sănătății în muncă a fost efectuat un număr de 109 controale, aplicându-se 28 amenzi în valoare de 162.000 de lei. Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 46 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcțiune a 8 echipamente de muncă pentru că exista pericol de accidentare.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova va continua controalele în vederea reducerii incidenței muncii nedeclarate la angajatorii care își desfășoară activitatea în domenii de activitate în care s-a constatat o incidență mare a acestui fenomen. Impactul social negativ al muncii nedeclarate și subdeclarate ne afectează pe toți, indiferent de statutul fiecăruia: salariat, angajator, beneficiar al unor servicii și suntem conștienți că avem o mare responsabilitate socială, iar acest lucru ne obligă să fim intoleranți față de aceste practici.
De asemenea, vom continua să venim în întâmpinarea angajatorilor care au nevoie de sprijinul nostru, printr-o interacțiune reală și eficientă cu aceștia. Avem în vedere întâlniri de lucru și comunicări directe cu angajatori reprezentativi din diferite domenii de activitate economică, întrucât am constatat că sunt benefice pentru echilibrarea raporturilor de muncă dintre salariați, angajator și autoritatea de control.
Compartimentul Comunicare și Relații cu Publicul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].