logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bacău

BULETIN DE PRESÃ

Bărbat urmărit internațional, depistat de polițiști pe aeroportul din Bacău

La data de 08 aprilie a.c., polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei din cadrul Aeroportului Internațional' George Enescu' Bacău, împreună cu cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au depistat în incinta aeroportului, în timp ce se întorcea din Marea Briatanie, un bărbat de 34 de ani, din comună Blăgești, urmărit la nivel național.

Bărbatul este posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Buhuși, din anul 2021, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
Acesta a fost introdus în Penitenciarul Bacău.

Educație rutieră cu elevii din municipiul Onești
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Onești au desfășurat la data de 07 aprilie a.c., activități de educație rutieră în cadrul Liceului Tehnologic Petru Poni din municipiu.

Obiectivul principal al acitivităților a fost prezentarea principalelor reguli de circulație rutieră elevilor, respectiv cum trebuie să se asigure corespunzător înainte de a traversa strada, cum trebuie să se deplaseze pe drumurile publice, cum trebuie să circule cu bicicleta și multe alte reguli care îi vor ajuta să fie în siguranță în calitate de pietoni.
Polițiștii vor desfășura periodic astfel de activități.

Locurile 1, 2 și 3 câștigate la o competiție mondială, de copiii din Podu Turcului, antrenați de un polițist

Agent șef adjunct de poliție Oprisan Claudiu-Sorin, șef de post în cadrul Postului de Poliție Motoșeni a participat, în calitate de antrenor, cu mai mulți copii din comuna Podu Turcului, la Campionatul Mondial' World Cup Grand Prix - Judgement Day', organizat în municipiul Ploiești.
În cadrul competiției, sportivii antrenați de polițist au obținut locurile 1, 2 și 3, la categoriile 11-12 ani - 35 de kg, 13-14 ani - 45 de kg și 17-18 ani - 50 de kg, Freestyle Kickboxing. La competiție au participat aproximativ 500 de sportivi, din India, Nigeria, Marea Britanie și din multe alte țări.

Claudiu-Sorin este antrenor de peste 10 ani, are centură negră (2 dani) la Karate Kyokushin, iar implicarea lui în lumea sportului a dus la obținerea multor rezultate remarcabile de-a lungul timpului.

Felicitări și mult succes în continuare, Claudiu-Sorin !

Întocmit,
Ag. Șef adj. de poliție
Dumitrache Gabriel

Afisari: 90

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].