Comunicat de presă - Fundația Comunitară Brașov
Anunț proiecte finaliste
5 comunități școlare din mai multe zone rurale și din Râșnov se vor bucura de finanțări în cadrul Fondului Școlilor Active, scopul principal al programului fiind reducerea abandonului școlar prin educație și sport.
Brașov, 8 aprilie 2025
Fundația Comunitară Brașov în parteneriat cu Țiriac International Foundation anunță care sunt cele 5 comunități școlare finaliste care vor parcurge etapa de implementare start-up din cadrul programului Fondul Școlilor Active cu o valoare totală de 97.071 de lei.
În toamna acestui an, 3 dintre cele 5 proiecte start-up susținute în perioada următoare și implementate cu succes, vor avea posibilitatea să continue cu un proiect mai amplu de follow-up, prin care să intervină holistic în comunitate pentru a adresa multiplele aspecte ale cauzelor abandonului școlar timpuriu și performanței educaționale scăzute. Valoarea totală a follow-up grants care vor fi oferite în toamnă este de 184.500 euro.
Prima etapă de Start-up a programului Fondul Școlilor Active acordă finanțări în valoare totală de 19.730 de euro pentru proiecte educaționale menite să se implice activ în diminuarea restanțelor de cunoștințe și dezvoltarea competențelor la nivelul programei educaționale naționale, în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani din comunități aflate în risc socio-educațional, cu scopul prevenirii abandonului școlar și al creșterii interesului pentru educație în rândul copiilor.
Prima etapă a constat în primirea și evaluarea scrisorilor de intenție, etapă în care au aplicat mai multe unități de învățământ (școli) sau organizații neguvernamentale care funcționează în parteneriat cu acestea (asociații/fundații de părinți, asociații ale școlii etc.). A urmat o a doua etapă, cea a procesului de incubare și mentorat, prin care aplicanții au fost susținuți în elaborarea unor proiecte viabile.
Ultima etapă a presupus un proces de jurizare individuală și de grup, la care au participat membri activi și relevanți din comunitate.
Membrii juriului participanți în procesul de evaluare și desemnare a celor 5 comunități finaliste cărora echipa Fundației Comunitare Brașov le mulțumește pentru dedicare și efort sunt: Andra Farcaș - Charity Officer Țiriac International Foundation, Ioana Daia - Membru Board Fundația Comunitară Brașov, dr. Stefania Molnar - Inspector școlar general adjunct Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Mihaela Zugravu - Inspector școlar Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Daniel Petrule - Director școlar, profesor de educație fizică și sport Școala Gimnazială Sânpetru, Alina Mustață - Specialist în educație și Cristina Rațiu - CFO și Administrator Siemens Industry Software SRL.
Iată care sunt cei 5 finaliști care vor primi finanțări în perioada următoare:
1. Asociația Grow and Know: Încredere și sport - Lecția badmintonului implementat în parteneriat cu Școala Gimnazială Crizbav - Buget: 21.600 lei
2. Asociația Viața la cetate: Conectează, creează, învață: Clubul copiilor creativi implementat în parteneriat cu Școala Gimnazială nr 1. din Râșnov - Buget: 20.100 lei
3. Asociația EduBuzz: Activi@EduBUzz implementat în parteneriat cu Școala Gimnazială Augustin - Buget: 20.900 lei
4. Școala Gimnazială Budila: E.N.E.R.G.I.E. pentru Budila (Energie, Notorietate, Exercițiu, Răbdare, Grup, Implicare) - Buget: 15.891 lei
5. Școala Gimnazială Racoș: Arta de a motiva prin mișcare - Buget: 18.580 lei
Fondul Școlilor Active a apărut din nevoia de dezvoltare a unui proces educațional activ și participativ în comunitățile aflate în risc socio-educațional cu scopul prevenirii abandonului școlar și a creșterii interesului pentru educație în rândul copiilor, printr-o abordare holistică a multiplelor aspecte ale cauzelor abandonului școlar timpuriu și a performanței educaționale scăzute.
Fondul Școlilor Active este un program de finanțare pentru inițiative educaționale realizate într-un context comunitar implicând intervenții pe 4 nivele de dezvoltare interconectate axate pe educație și sport:
1. dezvoltarea individuală a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani;
2. dezvoltarea unei rețele de sprijin pentru cadre didactice și construcția unei comunității profesorale active, angrenată în formare continuă și cu spirit de susținere reciprocă;
3. dezvoltarea comunității de părinți pentru susținerea dezvoltării copiilor;
4. dezvoltarea comunitară locală în ansamblul ei.
Problema abandonului școlar este complexă și necesită intervenție specială, multidimensională, axată pe o abordare educațională integrată și colaborativă care să implice copiii, profesorii, părinții, autoritățile locale și întreaga comunitate. Pornind de la aceste premise, programul promovează implicarea mai multor actori locali: copii, profesori, părinți, autorități locale, în susținerea pe termen lung a procesului educațional. Programul promovează importanța educației continue și a sustenabilității procesului educațional prin suportul și implicarea activă a mai multor stakeholderi ai comunității.
Testimoniale:
'Procesul de jurizare este o parte importantă a susținerii pe care o oferim organizațiilor locale. Având membri diverși în juriu, care vin fiecare cu propria perspectivă și propriile experiențe, proiectele depuse sunt îmbogățite și dezvoltate pentru a-și atinge potențialul maxim. Jurații sunt membri implicați ai comunității care cu generozitate ne oferă timpul și energia lor pentru a contribui la succesul acestui program. Le mulțumim și le suntem recunoscători pentru implicarea lor. Prin acest program vom ajunge la comunități cu care nu am mai avut ocazia să lucrăm, să susținem proiecte care au impact holistic, care prin educație și sport schimbă viețile copiilor, ale profesorilor și ale părinților în bine. Felicitări și succes, finaliștilor!' - Iulia Teodora Florea, Director Executiv Fundația Comunitară Brașov
'Sprijinim și dezvoltăm proiecte menite să activeze comunități, cu scopul de a crește accesul la oportunități în educație și sport pentru copiii și tinerii din medii defavorizate, a genera plus valoare și un exemplu de implicare pe scena socială. Pornim Fondul Școlilor Active, în inima comunității brașovene, împreună cu Fundația Comunitară Brașov, cu intenția de a explora nevoile comunității locale, a genera rezultate vizibile pentru copii și de a le extinde pe termen lung. Concentrarea programului asupra integrării sportului în programele educaționale oferă o oportunitate unică de a obține efecte vizibile și pozitive atât asupra copiilor, cât și asupra comunităților lor. Prin introducerea sportului ca o componentă cheie a abordării noastre, ne propunem să sporim bunăstarea, sănătatea, angajamentul educațional și abilitățile de viață ale copiilor. Această abordare va debloca, de asemenea, potențialul sportului de a reduce excluziunea socială și de a stimula o mai mare dezvoltare a comunității.' - Andra Farcaș, Charity Officer Țiriac International Foundation
***
Despre Fundația Comunitară Brașov
Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă, mai solidară și rezilientă. În activitatea de 10 ani, a finanțat și a mentorat 327 de proiecte comunitare și a acordat un buget de 6.395.997 de lei prin mobilizarea celor peste 130 de donatori corporate, a celor 17.500 de donatori individuali și a persoanelor resursă din comunitate.
Fundația Comunitară Brașov este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară. Detalii despre mișcarea de fundații comunitare, puteți găsi, accesând: https://ffcr.ro/fundatii-comunitare/
Pentru mai multe detalii despre programele fundației, vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro
Despre Țiriac International Foundation:
Țiriac International Foundation este fondată și acționează conform convingerii că investițiile în copii și tineri se află în centrul unui viitor mai bun pentru România. Din acest motiv, misiunea filantropică a fundației se concentrează pe creșterea bunăstării comunităților din România prin asigurarea accesului echitabil al copiilor și tinerilor la oportunități, în special în educație și sport, ca motor pentru noi generații sănătoase și capabile.
Obiectivul Țiriac International Foundation este îmbunătățirea vizibilă și măsurabilă a performanței educaționale pentru copiii din medii defavorizate din localitățile în care investește. Pe termen lung, scopul fundației este sa vadă: copii cu motivație crescută pentru educație, familii și comunități cu o conștientizare sporită a importanței educației, școli cu administrație activă și profesori dedicați succesului tuturor copiilor, precum și instituții locale cu angajament aliniat de a sprijini creșterea școlilor active.
Contact:
Iulia Teodora Florea, Director Executiv Fundația Comunitară Brașov
e-mail: [email protected]
Erika Andrasi, Manager Granturi, Fundația Comunitară Brașov
e-mail: [email protected]
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].