logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Comunicat de presă - Uniunea Salvați România

Oana Țoiu: Ministrul Muncii fuge de responsabilitate și de Parlament în cazul abuzurilor din centrele pentru copii cu dizabilități

Refuzul ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, de a veni în Parlament pentru clarificări pe tema cazurilor șocante din centrele de plasament, inclusiv a celui recent din Ialomița, denotă doar dezinteresul maxim pe care aceasta și partidul pe care îl reprezintă îl au față de situația copiilor, tinerilor și adulților din centrele rezidențiale.

'Tortura inclusă direct în procedură în centrele pentru copii cu dizabilități din Ialomița ar trebui să trezească Guvernul Ciolacu la realitate. În loc de asta, ministrul fuge de responsabilitate. O procedură ilegală de contenționare a copiilor de pat, făcută fără aportul medicilor, a fost descoperită de presă chiar cu semnătura directorului DGASPC Ialomița, dar doamna ministru nu a avut nici o reacție și a refuzat să vină astăzi în Parlament. Singura reacție a fost să ne spună public că nu are verișoare în echipele acelor centre și, probabil, așa este. Dar nu legăturile de rudenie o fac responsabilă. Îi reamintim doamnei Bucura Oprescu că, din fotoliul de ministru, are misiunea și puterea de a-i proteja pe copiii din centre de șefi precum cel din Ialomița', declară deputata USR Oana Țoiu, vicepreședintă USR și membră a Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților.

Simona Bucura-Oprescu își justifică absența din Parlament printr-o 'serie de activități' pe care le-ar fi stabilit înainte ca Biroul Permanent să aprobe solicitarea USR.

USR a chemat ministrul Muncii la 'Ora Guvernului' în data de 7 aprilie în contextul cazului șocant din Ialomița, unde a fost descoperită o adolescentă legată într-un centru de plasament.

Simona Bucura-Oprescu trebuia să prezinte deputaților - și implicit tuturor românilor - ce măsuri a luat, de la preluarea mandatului, pentru protejarea copiilor și adulților din centrele rezidențiale, pentru întărirea mecanismelor de control și asigurarea resurselor necesare pentru servicii sociale de calitate.

Solicitarea USR pleacă de la realitatea că, de la 'azilele groazei' încoace, presa dezvăluie periodic cazuri șocante din diverse centre rezidențiale din țară, deși premierul Ciolacu promitea reformarea sistemului și 'toleranță zero' față de cei care îi abuzează pe unii dintre cei mai vulnerabili români.

La Ialomița, directorul DGASPC stă de 28 de ani nestingherit în funcție, iar așa-zisele controale desfășurate de Inspecția socială din Ialomița nu au găsit nicio neregulă. Doar un exemplu pentru care PSD și PNL s-au opus cu vehemență ca misiunile de inspecție să fie interjudețene și neanunțate, așa cum a propus USR, cu ocazia dezbaterii Legii asistenței sociale.

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.