Muzeul Cărții și Exilului Românesc îl omagiază pe Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți filosofi români și scriitori ai secolului al XX-lea, care a intrat în mentalul colectiv printr-o operă puternic individualizată stilistic, de mare originalitate, scrisă în limba română și în limba franceză, tradusă în principalele limbi de circulație internațională.

Emil Cioran s-a născut la data 8 aprilie 1911, în localitatea Rășinari, aflată la aproximativ 15 kilometri de Sibiu, care aparținea pe atunci Imperiului Austro-Ungar.

Conform unui extras din Registrul Stării Civile, nașterea lui Emil 'fecior, ortodox', a fost înregistrată câteva zile mai târziu, pe 15 aprilie. Tatăl său, Emilian Cioran, era preot, după cum găsim în 'Monografia satului Răsinariu', de V. Păcală, volum publicat în 1915 și aflat în prezent la Muzeul Etnografic din sat - 'Preoții de astăzi - Maniu Lungu, Emilian Cioran, Emilian Dancăș și Pompiliu Simonetti în Răsinariu și Ioan Marin în Râu Sadului încă pun multă căldură și sârguință în munca lor pastorală. Influenței și lucrării lor conștiente se datorește în mare parte avântul ce tinde a-și lua în prezent biserica din localitate'. Mama, Elvira, era fiică de nobil transilvănean, originară din Veneția de Jos, de lângă Făgăraș. După căsătorie, în anul 1906, familia Cioran s-a stabilit la Rășinari, iar în anii următori au venit pe lume cei trei copii: Emil, Aurel și Virginia.

'La Rășinari, Emil Cioran și fratele lui, Aurel, aveau voie să zburde. Protopopul (n.r. - Tatăl celor doi băieți) îi lăsa să se joace cu toți copiii țăranilor. Se mai ruga să-i ia câte unul cu căruța. A fost un rai pentru ei acest Rășinari', după cum își amintea Eleonora Cioran, soția lui Aurel Cioran, fratele scriitorului.

Cioran a deslușit primele taine ale învățăturii la școala generală din satul natal, aceeași unde avea să învețe și Octavian Goga. Banca să ocupă astăzi un loc de onoare în scoală, iar un catalog păstrat aici în original vorbește despre parcursul școlar al elevului Emil Cioran. De la Rășinari, Emil Cioran a plecat mai departe la Liceul 'Gheorghe Lazăr' din Sibiu, una dintre școlile de elită din oraș. O foaie matricolă din liceu, din perioada 1922-1923, păstrată la Arhivele Naționale din Sibiu, arată că Cioran a fost un elev silitor, cu rezultate dintre cele mai bune. Tânărul licean obține calificativele 'foarte bine' la religie, limba română, franceză, istorie, geografie, științe naturale și desen și 'bine' la germană, matematică, caligrafie, muzică și gimnastică, fiind declarat promovat cu media generală 'foarte bine'.

De la Sibiu a plecat în București, la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității București, unde a fost coleg cu Constantin Noica și i-a avut profesori pe Tudor Vianu și pe Nae Ionescu.

În timpul facultății, a publicat articole în periodicele 'Calendarul', 'Floarea de foc', 'Gândirea', 'Vremea' și 'Azi'.

În anul 1934, i-a fost publicat primul volum, 'Pe culmile disperării', pentru care a primit Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Ulterior a publicat 'Cartea amăgirilor' (1935), 'Schimbarea la față a României' (1936), 'Lacrimi și sfinți' (1937).

În perioada 1933-1935 a stat la Berlin, unde a fost bursier al Fundației Humboldt. În anul 1937 a obținut o bursă a Institutului Francez din București și a plecat la Paris, unde a stat până în anul 1944. Acolo, în anul 1942, chiar la cantina studențească, a cunoscut-o pe Simone Boue, cea care, fără a-i fi fost soție în acte, i-a stat alături până la plecarea în eternitate a filosofului.

În același an a început să scrie 'Îndreptar pătimaș', ultima sa carte în limba română, încheiată în anul 1945, când Cioran s-a stabilit definitiv în Franța, unde a trăit ca apatrid după retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste. În 1949 a devenit autor Gallimard, prima sa carte publicată la prestigioasa editură fiind 'Precise de decomposition', pentru care avea să i se decerneze în 1951 Premiul 'Rivarol' (Premiul Limbii Franceze), acordat anual unui autor străin care scrie în limba franceză. Este un premiu special, singurul pe care l-a acceptat după plecarea în Franța.

Urmează o perioadă cu numeroase reușite editoriale și întâmplări culturale semnificative: în 1953, Paul Celan traduce 'Precis de decomposition' în limba germană; în 1956 publică 'La tentation d'exister', cartea care va atrage atenția regimului totalitarist de la București și mediului pseudo-intelectual subordonat acestuia, citirea cărții în România fiind pedepsită și cu închisoarea; este pentru o perioadă scurtă (1956-1958 și 1964) director de colecție la importanța editură Plon etc. În 1960 apare 'Histoire et utopie', refuză premiul 'Combat', gest recurent în cariera să. Este anul în care s-a mutat la mansarda de la etajul 5, la numărul 21 de pe strada Odeon, unde avea să locuiască până la finele vieții. Locul a devenit rapid unul dintre centrele geografiei simbolice ale Parisului 'românesc', o adevărată atracție pentru intelectualitatea românească.

A continuat să publice cu regularitate, fără să fie însă foarte prolific, cărți de o valoare recunoscută pe toate meridianele culturii: 'La chute dans le temps' (1964), 'Exercisese d'admiration. Essais et portraits' (1986) - lucrare care conține și două eseuri despre Mircea Eliade, respectiv Benjamin Fondane, 'Aveux et anatheme' (1987) etc. În 1988 refuză Marele Premiu 'Paul Morand' al Academiei Franceze, foarte consistent și din punct de vedere financiar.

După aproximativ doi ani petrecuți în clinica de geriatrie Broca din Paris, Emil Cioran s-a stins din viață pe 20 iunie 1995, în Orașul Luminilor, fiind înmormântat în cimitirul Monparnasse.

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește o serie de manuscrise și documente, între care un caiet manuscris al cărții 'Amurgul gândurilor' (43 de file), dar și corespondență, fotografii sau documente personale. În fondul nostru se regăsește și un ansamblul fotografic inedit care cuprinde o serie de portrete alb-negru ale lui Emil Cioran, surprins în intimitatea locuinței sale din Paris, în varii ipostaze intelectuale, dar și alături de partenera sa de viață, Simone Boue, realizate de celebrul fotograf mexican Rogelio Cuellar.

Acestea au fost prezentate în premieră mondială publicului român de către Ambasada Mexicului în România cu ocazia aniversării a 80 de ani de relații diplomatice între cele două țări, în 2015. Ele au fost donate Muzeului Cărții și Exilului Românesc, completând patrimoniul iconografic al instituției noastre.

De mare valoare muzeală sunt și documentele personale ale notoriului filosof, tradus pe toate meridianele lumii. Dintre acestea amintim: Carnet militar de identitate cu fotografie alb negru tip portret, dimensiune 4,5-6.5 cm, nr. 47, Regimentul 36 Obuziere, Bateria 1a, Sibiu, 1936; Carte poștală către familie scrisă cu cerneală neagră față-verso, text olograf, semnată și datată Paris, 21 octombrie 1938; carte poștală trimisă Soranei Țopa, text olograf în limba franceză scris cu cerneală albastră, Paris 26 decembrie 1977; fotografie alb negru tip buletin (5-4,5cm) cu Emil Cioran în tinerețe, fără dată, atelier fotografic necunoscut; Scrisoare text olograf în limba română, cerneală neagră, semnată Miluț și datată 04 noiembrie 1938, înrămată, scrisoarea este adresată părinților și face referire la certificatul de înscriere la Sorbona; Clișeu fotografic Polaroid, 1 fotografie color, în care apar Emil Cioran și Simone Boue, dar și un bărbat neidentificat, pe verso se regăsește mențiunea (olografă) Paris mai 1983.

Emil Cioran 'a fost unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului al XX-lea. Magician al paradoxului, filosofia lui are o vitalitate uimitoare, predicând în același timp disperarea' (Louis Monier, Basarab Nicolescu, Români din Paris, București, Editura Vremea, 2018).

Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc