logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Senat

Întrevederea vicepreședintelui Senatului României, Robert Cazanciuc, cu președintele Curții Federale de Conturi a Braziliei, Vital do Rego

Vicepreședintele Senatului României, senatorul Robert Cazanciuc, a avut marți, 1 aprilie, o întrevedere cu domnul Vital do Rego, președintele Curții Federale de Conturi a Braziliei, în cadrul unei vizite oficiale menite să consolideze cooperarea dintre instituțiile de audit financiar din cele două țări.

În cadrul discuțiilor, senatorul Robert Cazanciuc a subliniat importanța Curții de Conturi, menționând că 'rapoartele instituției pot fi o radiografie dură uneori, dar ele permit identificarea soluțiilor adecvate pentru remedierea problemelor existente'. Acesta a evidențiat faptul că transparența în gestionarea fondurilor publice este esențială, astfel încât atât decidenții, cât și cetățenii, să fie corect informați despre situația financiară a instituțiilor statului și măsurile necesare pentru eficientizarea cheltuielilor publice.

La rândul său, președintele Curții Federale de Conturi a Braziliei, domnul Vital do Rego, a mulțumit pentru primirea călduroasă și a subliniat că în contextul actual, marcat de provocări globale semnificative, inclusiv în domeniul securității, schimbul de bune practici în domeniul auditului financiar și al controlului utilizării fondurilor publice este mai important ca niciodată.

Din delegația braziliană au mai făcut parte doamna Claudia Bezerra Jordao, secretar general al Curții Federale de Conturi a Braziliei, Excelența Sa Ricardo Guerra, Ambasadorul Braziliei în România, și domnul Felipe Sequeiros, consilier diplomatic. La întrevedere a participat și domnul Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi a României.

Această întrevedere reflectă angajamentul comun al României și Braziliei de a promova transparența și eficiența în gestionarea resurselor publice, consolidând astfel relațiile bilaterale dintre cele două state.

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].