Comunicat de presă - Loteria Română
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 30.03.2025 și-a ridicat câștigul
Dragă Loterie,
Sunteți dovada că în viață, fără să fim dependenți de jocuri de noroc, putem totuși avea o mică părticică oferită destinului a fi aleasă!' este mesajul câștigătorului
Un tânăr corporatist de 39 de ani, stângaci, dar nu și în ceea ce privește norocul, s-a prezentat în cursul zilei de astăzi la sediul central al Loteriei Române pentru a ridica câștigul de categoria I, obținut la tragerea Loto 6/49 din data de 30.03.2025, în valoare de 31.567.186,80 lei (peste 6,34 milioane de euro).
Timișoreanul joacă de peste 10 ani la loto, iar jocurile preferate sunt Loto 6/49 și Joker. Numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare.
Biletul norocos a fost jucat pe platforma online joaca.loto.ro și a fost completat cu trei variante la Loto 6/49.
Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea.
Secretariat General Comunicare și Registratură
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].