logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui

BÃRBAȚI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII DIN BÂRLAD

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 46 și 59 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a trei persoane, bănuite că ar fi agresat un bărbat și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, în zona străzii Alexandru Ioan Cuza din municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au stabilit că, la data de 27 martie 2025, ora 14.00, pe fondul consumului de alcool și a unei stări conflictuale anterioare, persoanele cercetate ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, provocând scandal, și ar fi agresat un bărbat de 53 de ani, din Bârlad, lovindu-l în mod repetat cu pumnii, picioarele și un pahar din sticlă în zona capului.

Conform concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, persoana vătămată ar fi suferit leziuni ce vor necesita minim 25 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

La data de 31 martie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au luat față de persoanele cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ulterior, la aceeași dată, de 31 martie 2025, acestea au fost prezentate Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, față de acestea fiind dispusă măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a tuturor persoanelor implicate.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Afisari: 88

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].