Comunicat de presă - ICR New York
ICR New York găzduiește o seară dedicată unei conexiuni neașteptate: țesăturile românești și țesăturile japoneze
ICR New York organizează vineri, 4 aprilie 2025, o seară dedicată patrimoniului textil al României și Japoniei, prilejuit de lansarea catalogului bilingv Patrimonii Culturale Vizibile: Costume Tradiționale din România și Japonia /Visible Cultural Heritages: Traditional Costumes of Romania and Japan. Această lucrare impresionantă realizată de două reputate specialiste internaționale, Florica Zaharia și Midori Sato, publicată de Muzeul Textilelor din Băița în 2024, aduce în prim-plan moștenirea culturală extrem de bogată a celor două culturi prin prisma costumelor tradiționale, explorând detaliile rafinate ale meșteșugului, simbolismul profund al celor două identități, precum și frumusețea acestor țesături de mare finețe, care traversează istoria atât temporal, cât și spațial.
Catalogul Patrimonii Culturale Vizibile: Costume Tradiționale din România și Japonia /Visible Cultural Heritages: Traditional Costumes of Romania and Japan stă la baza expoziției cu același titlu, realizată de cele două foste curatoare și conservatoare ale celebrului Metropolitam Museum of Art din New York și prezentată la Muzeul Textilelor în perioada 8 iulie - 1 noiembrie 2023. Expoziția a oferit o perspectivă comparativă asupra costumelor tradiționale ale celor două țări, subliniind complexitatea materialelor textile, tehnologiile utilizate la realizarea acestora și influențele istorice asupra evoluției vestimentației.
În cadrul evenimentului prezentat de ICR New York, cele două redutabile experte și cercetătoare vor desluși această neașteptată conexiune artistică româno-japoneză, într-un dialog moderat de directorul ICR New York Dorian Branea, precum și despre semnificația acestei intersecții culturale între meșteșugurile tradiționale românești și japoneze.
Florica Zaharia este una dintre cele mai mari specialiste în textile tradiționale din lume, fostă șefă a departamentului de conservare a textilelor din cadrul Metropolitan Museum of Art (the Met) și întemeietoare și directoare, după ieșirea la pensie, al unui uimitor complex muzeal la Băița și Hărțăgani, în jud. Hunedoara, la poalele Munților Apuseni. Florica Zaharia a lucrat în cadrul the Met mai bine de 28 de ani și, după repatrierea în România, a primit din partea cunoscutului muzeu o importantă donație de costume și textile tradiționale, care au constituit baza Muzeului Textilelor de la Băița, care numără în prezent 12.000 de piese.
Midori Sato este, la fel ca și Florica Zaharia, Conservator Emerita al Metropolitan Museum of Art, și a avut un rol esențial în restaurarea și conservarea unor textile de patrimoniu din colecțiile muzeului. Expertiza sa se reflectă în proiecte monumentale precum tapiserii din perioada Ludovic al XIV-lea, covoare imperiale și artefacte textile din Asia și Orientul Mijlociu. Midori Sato continuă să contribuie la domeniu prin traducerea și diseminarea cunoștințelor din literatura de specialitate japoneză.
Detaliile evenimentului și informații suplimentare cu privire la proiect pot fi consultate pe website-ul ICR New York, la adresa The Unexpected Nexus: Romanian and Japanese Textile Traditions | RCIUSA.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului:
Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/
Website: https://www.rciusa.info/
Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/
Twitter: https://twitter.com/RomanianY
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOt
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].