Comunicat de presă - Penitenciarul - Spital Târgu Ocna
Privind desfășurarea campaniei antidrog 'Delincvența și dependența'
În data de 27.03.2025, Penitenciarul - Spital Târgu Ocna a continuat desfășurarea campaniei 'Delincvența și dependența', unde elevii Colegiului Național 'Costache Negri' au avut parte de o experiență educativă importantă.
Evenimentul a avut drept scop sensibilizarea și informarea tinerilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe interzise și la consecințele pe termen lung ale alegerilor greșite.
În cadrul acestei întâlniri, trei persoane private de libertate, foste consumatoare de substanțe interzise din cadrul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna, și-au împărtășit sincer și deschis experiențele de viață, oferind o perspectivă autentică asupra pericolelor adicției. Relatările lor au evidențiat modul în care dependența a condus la pierderea libertății și la deteriorarea relațiilor personale. Cu regret și asumare, aceștia au transmis un avertisment tinerilor, subliniind faptul că fiecare decizie, oricât de mică, poate influența semnificativ viitorul.
Activitatea s-a desfășurat într-un cadru interactiv, oferind elevilor posibilitatea de a adresa întrebări directe și de a înțelege, din mărturii reale, cum pot evita astfel de situații. S-a pus accent pe importanța educației și a informării corecte în combaterea delincvenței și a consumului de substanțe interzise, subliniind că astfel de inițiative pot avea un impact profund asupra tinerilor.
Mulțumim conducerii Colegiului Național 'Costache Negri' și tuturor celor implicați în realizarea acestui eveniment. Prin efort comun și conștientizare, putem contribui la o societate mai responsabilă și mai sigură pentru toți.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].