Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud
Ziua Jandarmeriei Române - activități specifice dedicate publicului larg la aniversarea celor 175 de ani de la înființare
În data de 3 aprilie sărbătorim Ziua Jandarmeriei Române. În județul Bistrița-Năsăud activitățile dedicate acestei aniversări se constituie în organizarea unor acțiuni specifice destinate publicului larg.
Cu această ocazie a fost organizat un Campionat intern de fotbal, iar activitățile specifice organizate în spațiul public pentru a marca sărbătorirea a 175 de ani de la înființare, sunt planificate astfel:
- marți, 01 aprilie a.c. atelierele de prezentare se vor organiza în
Parcul Central din orașul Beclean (orele 12.00-14.00);
- miercuri, 02 aprilie a.c. activitățile organizate în spațiul public se
încheie cu atelierele de prezentare organizate în municipiul Bistrița - zona Big. (orele 12.00-14.00).
- joi, 03 aprilie 2025, ne vom afla tot în mijlocul comunității în Parcul Mihai Eminescu din municipiul Bistrița (orele 12.00-14.00);
La aceste Puncte de Informare va fi expusă tehnica din dotarea jandarmilor folosită în diferite misiuni, materiale ale jandarmilor montani, precum și o parte dintre autovehiculele cele mai noi aflate în dotarea inspectoratului. Tot aici cei interesați de a urma o carieră în Jandarmeria Română pot obține informații cu privire la instituțiile de învățământ pe care le pot urma.
La toate aceste activități va fi prezentă și Hera - câinele de serviciu al jandarmilor bistrițeni.
Informații suplimentare
JANDARMERIA ROMANÄÃ - 3 APRILIE 2025 - 175 DE ANI DE LA ÎNFIINȚARE
-scurt istoric-
Jandarmeria Română a fost înființată la data de 3 aprilie 1850 când printr-un ofis domnesc domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obștesc, semnând Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei și s-au stabilit principiile de organizare și funcționare.
În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare ca de altfel toate instituțiile statului național modern român. Ulterior, prin Legea de organizare a puterii armate în România din noiembrie 1864, Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administrația Ministerului de Interne și subordonată direct Ministerului de Război ca element permanent al armatei.
Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului și organizării Jandarmeriei i-a revenit lui Lascăr Catargiu, care a elaborat și prezentat Parlamentului în anul 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale.
Înfăptuirea României Mari a inaugurat în viața societății noastre și a statului un amplu proces de remodelare a structurilor existente înainte de Primul Război Mondial, inclusiv a celor destinate menținerii și apărării ordinii interne.
La 23 martie 1929, Parlamentul a pus bazele unei legi moderne și complete de organizare a Jandarmeriei Rurale.
După intrarea României în al Doilea Război Mondial în iunie 1941, jandarmii au primit misiuni specifice pentru starea respectivă: combaterea acțiunilor teroriste, paza unor obiective economice importante, întărirea misiunilor de ordine internă, contracararea acțiunilor de desant, etc.
Transformarea societății românești a favorizat în mod decisiv atât remodelarea instituției Jandarmeriei cât și elaborarea unei concepții noi cu privire la locul și rolul forțelor de ordine internă la sfârșitul sec.
XX și începutul sec. XXI.
Un moment important în construcția edificiului României democratice îl reprezintă promulgarea legii nr. 116 din iunie 1998 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române. Prin acest act legislativ se poate considera că s-a marcat un moment decisiv în procesul remodelării Armei noastre.
Odată cu acceptarea ca membru cu drepturi depline în Asociația Polițiilor și Jandarmeriilor Europene și Mediteraneene cu statut militar, Arma noastră capătă vocație europeană, iar misiunile îndeplinite peste hotare, sunt cea mai palpabilă dovadă a profesionalismului jandarmilor, instruiți și educați să fie furnizori, garanți, apărători ai liniștii și ordinii de drept.
SCURT ISTORIC AL JANDARMERIEI ÎN JUDEȚUL BISTRIȚA-NÃSÃUD
Încă din anul 1923 existau posturi de jandarmi în cele mai reprezentantive localități din județul Bistrița-Năsăud printre care unul și la Tihuța. Cu incepere de la 20 mai 1929, se înființa Legiunea de Jandarmi Rurali Năsăud cu reședința în Bistrița, ce cuprindea 5 secții și 28 posturi. Dintre acestea făceau parte mai multe secții situate în localitățile: Lechința, Năsăud, Șieu, Rodna dar și Secția de Jandarmi Bârgău (reședința: Prundu Bârgăului) cu posturile: Prundu Bârgăului, Mureșenii Bârgăului, Tihuța, Iad (Livezile) și Satu Nou.
În anul 1948, existau la nivelul județului un număr de 130 de subofițeri de jandarmi. Dintre aceștia un număr de 22 erau arondați Secției de Jandarmi Bârgău cu următoarele posturi: Colibița, Iad (Livezile), Josenii Bârgăului, Mureșenii Bârgăului, Măgura Calului, Prundu Bârgăului, Satu Nou și Tihuța Înființarea Jandarmeriei Montane a însemnat un moment important în istoricul armei Jandarmeriei. La nivelul județului Bistrița-Năsăud, jandarmii bistrițeni contribuie substanțial, alături de celelealte structuri ale M.A.I. și nu numai, la realizarea unui climat de ordine și siguranță publică, în municipiul Bistrița, în orașele Năsăud, Beclean în stațiunea balneară Sîngeorz-Băi, inclusiv în zona montană la Rodna, Piatra Fântânele și Colibița. Aceste posturi aduc o contribuție însemnată în ceea ce privește asigurarea climatului de siguranță a turiștilor în zona de munte, la combaterea contravențiilor și infracțiunilor sivice, prevenirii distrugerii mediului înconjurător și a ariilor protejate.
Asigurarea pazei și protecției instituțiilor fundamentale ale statului, obiectivelor, bunurilor, valorilor și transportul corespondenței clasificate, constituie de asemenea misiuni ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
În anul 1995, începând cu data de 1 noiembrie, se înființează Batalionul
45 Jandarmi Bistrița. Modernizarea Jandarmeriei în spiritul legii, trebuie privită în ansamblul reconstrucției instituțiilor statului român.
Începând cu luna ianuarie a anului 1996, Jandarmeria bistrițeană își mărește efectivele și misiunile, odată cu luarea în primire de la M.Ap.N a pazei și apărării Complexului Lucrări de artă Larion, un complex format din viaducte și tuneluri, care asigură legătura pe calea ferată între Transilvania și Moldova.
O altă misiune importantă i se atribuie Jandarmeriei în anul 1996, când se iau în pază instanțele de judecată, în luna octombrie 1997 fiind preluat în pază și sediul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
Prin legea de organizare și funcționare a Jandarmeriei Române s-a marcat un moment decisiv în procesul remodelării armei noastre, armă aflată necondiționat în slujba cetățeanului, iar pe un plan mai larg s-a realizat un pas important pe calea afirmării principiilor statului de drept în România.
În anul 2004 se înființează un post de pază la sediul Direcției Naționale a Arhivelor Bistrița-Năsăud.
În anul 2005 Jandarmeriei Române i se atribuie misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice în sălile de judecată ale instanțelor din județul Bistrița-Năsăud. Tot în acest an se încheie contracte de prestări servicii cu firmele care au ca obiect de activitate transportul de materii periculoase în conformitate cu H.G. 1486/2005, prin care Jandarmeria execută misiunea de asigurare a pazei și protecției transporturilor speciale.
În anul 2006 se iau în pază sediile trezoreriilor din Bistrița, Năsăud, Beclean, Sîngeorz-Băi, având în vedere că misiunile de transport valori aparținând trezoreriilor se executau cu efective de jandarmi încă din anul 2004.
Începând cu anul 2009 efectivele Jandarmeriei bistrițene execută misiuni de pază și protecție la sediul Curții de Conturi Bistrița.
Jandarmeria Română este instituția specializată a statului, cu statut militar, care asigură ordinea și liniștea publică a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, apărarea vieții publice și private, protecția instituțiilor statului și combaterea actelor de terorism.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].