logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Serviciul pentru Imigrări al Județului Iași

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRÃRI AL JUDEȚULUI IAȘI ÎN ANUL 2024

În anul 2024, polițiștii de imigrări din Județul Iași au gestionat activitatea de ședere și rezidență pentru 4.703 persoane, dintre care 4.169 provin din state terțe, cum ar fi Republica Moldova - 1.381, Nepal - 771, Sri Lanka - 327, Bangladesh - 303, Maroc - 137, Turcia - 121 etc., iar 488 sunt cetățeni ai Uniunii Europene, majoritatea din Franța - 228.

Principalul motiv pentru care aceștia au ales să vină în România sunt angajare în muncă.

Pentru reglementarea șederii acestora, au fost emise 3.866 de permise de ședere, dintre care 3.840 pentru ședere temporară și 26 pentru ședere pe termen lung. De asemenea, polițiștii au eliberat 522 de certificate de înregistrare și 30 de cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene.

În ceea ce privește accesul pe piața muncii, au fost înregistrate 3.090 de cereri pentru avize de angajare, fiind emise 2.364, iar 637 au fost respinse.

Totodată, au fost înregistrate și aprobate 115 invitații pentru cetățeni din state terțe și 45 de cereri de reîntregire a familiei.

Combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a fost o prioritate, fiind organizate 32 de controale specifice. În urma acestora, 25 de străini au fost depistați în situații ilegale, cei mai mulți provenind din Republica Moldova - 5, Nepal - 3 și Israel - 3 iar diferența au fost din alte state.

Au fost emise 115 decizii de returnare cu termen de plecare voluntară, de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, pentru ședere ilegală - 29, ca urmare a anulării dreptului de ședere/ revocare viză de intrare- 47 și pentru refuzarea prelungirii dreptului de ședere - 39.

Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de 9 străini, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru perioade de 6 luni, un an, respectiv 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194/ 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În perioada de referință nu au fost emise decizii de returnare sub escortă ca urmare a finalizării procedurii de azil și a riscului sustragerii, și nu au fost introduse persoane în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Pentru nerespectarea legislației în domeniul migrației și a muncii nedeclarate, au fost aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 219.200 de lei.

În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2024 au fost efectuate și 1.490 de verificări în aplicația e-DAC, nefiind identificați străini cu alerte în bazele de date.

Un element de noutate în anul 2024 a fost digitalizarea proceselor administrative. Avizele de angajare sunt acum emise și semnate electronic, fiind transmise direct către solicitanți. De asemenea, programările pentru depunerea cererilor sunt realizate exclusiv online, ceea ce a redus timpul de așteptare și a simplificat procedurile.

Activitatea polițiștilor de imigrări din Județul Iași a avut un impact direct asupra siguranței și respectării legislației în domeniu. Prin eforturile lor, atât cetățenii români, cât și cei străini beneficiază de un sistem mai eficient și transparent.

SERVICIUL PENTRU IMIGRÃRI AL JUDEȚULUI IAȘI

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].