Declarație de presă - Deputat neafiliat Alexandrin Moiseev
27 martie, ziua sfântă a Unirii Basarabiei cu Patria Mamă
În fiecare an, pe 27 martie, România comemorează Unirea Basarabiei cu Țara-Mamă, un act de curaj istoric realizat de generația de la 1918. Deputatul de Botoșani, domnul Alexandrin Moiseev, a marcat acest moment printr-o declarație politică în Parlament, subliniind responsabilitatea pe care România o are în prezent față de frații basarabeni.
'27 martie nu este doar o dată istorică, ci un simbol al unității naționale, al sacrificiului și al luptei pentru identitate. Nu trebuie să ne limităm la simple comemorări, ci să demonstrăm prin fapte concrete că suntem alături de românii din Basarabia', a declarat deputatul.
Domnul deputat Alexandrin Moiseev a punctat, de asemenea, necesitatea ca statul român să își asume o strategie clară și coerentă de sprijin pentru românii din Republica Moldova, atât din punct de vedere economic, cât și cultural și identitar. 'Este datoria noastră să ne implicăm activ în susținerea tinerilor basarabeni care vor să studieze în România, să sprijinim presa de limba română, să dezvoltăm infrastructura educațională și să facilităm accesul la cetățenia română într-un mod demn și fără umilință', a subliniat acesta.
Deputatul a condamnat, totodată, tentativele de rescriere a istoriei și de minimalizare a legăturilor dintre România și Republica Moldova. 'Orice încercare de a contesta adevărul istoric al apartenenței Basarabiei la România este un act de manipulare și de propagandă. Suntem un singur popor, avem aceeași limbă, aceeași cultură, aceeași credință. Reunirea nu este o fantezie, ci o datorie istorică și un ideal care trebuie să rămână viu', a afirmat deputatul de Botoșani.
În încheiere, parlamentarul a făcut un apel către instituțiile statului să trateze cu seriozitate această relație esențială pentru viitorul României. 'Între România și Republica Moldova nu trebuie să existe doar poduri de flori, ci poduri reale de colaborare și susținere reciprocă. Aceasta este adevărata moștenire pe care o datorăm generației de la 1918', a concluzionat deputatul Alexandrin Moiseev.
Deputat neafiliat
Alexandrin Moiseev
27 martie 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].