logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

POLIȚIA ROMÂNÃ ACȚIONEAZÃ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI ȘI OPERAȚIUNILOR CU SUBSTANȚE CU EFECT PSIHOACTIV

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj - Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 36 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în intervalul martie 2024 - martie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, manipulat, deținut, oferit cu titlu gratuit și comercializat substanțe interzise (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal și 2MMC) către consumatori, inclusiv minori, din județul Cluj, cu 100 de lei pentru un plic.

În urma percheziției efectuate, la data de 26 martie 2025, la locuința persoanei cercetate au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

La data de 26 martie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.

La data de 27 martie 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile 'Ștefan Cicio-Pop' Cluj-Napoca.

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 73

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].