logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Clubul Rotary Cluj-Napoca

Cluj-Napoca, 27 martie 2025

Prima ediție a RotaRUN for Charity, concurs caritabil de alergare, se va desfășura pe 26 aprilie 2025, pe Platoul Sălii Sporturilor 'Horia Demian' din Cluj-Napoca.

Evenimentul este organizat de Clubul Rotary Cluj-Napoca, în parteneriat cu Sport Management Events, Asociația Culturală Pro Transilvania și Asociația Veteranilor Militari și Veteranilor cu Dizabilități 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvoratorul de Mir' și are ca scop principal adunarea de resurse financiare necesare pentru Faza 2 a proiectului de reabilitare a secției de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic 'Prof. dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca.

Faza 1, inițiată în 2023, a constat în dotarea cu mobilier specific a spațiului utilizat pentru pregătirea și administrarea tratamentului oncologic în Oncopediatrie (sala de tratament și compartimentul de terapie intensivă) și reabilitarea Secției cu paturi pentru 41 de pacienți și, de asemenea, în lucrări ample de refacere a Secției cu instalații, zugrăveli, pardoseală etc., la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital. Suma investită a fost de 348.626 lei.

Pentru continuarea acestui proiect, Oncopediatrie - Faza 2, constând în dotarea cu 24 de paturi, 33 de noptiere și, desigur, alte lucrări ample de instalații, zugrăveli, pardoseli, etc., precum și pentru etapele următoare dedicate altor necesități și dotări ale IOCN 'Prof. dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca organizatorii au inițiat RotaRUN For Charity, eveniment la care sumele colectate din taxa de înscriere sunt 100% direcționate pentru finanțarea proiectul.

'Oncologia pediatrică este o patologie sensibilă care necesită permanent o atenție specială. De aceea, împreună cu colegii din cadrul echipei de management a Institutului Oncologic Cluj-Napoca și cu echipa medicală, facem eforturi susținute pentru a le putea oferi copiilor internați pe această secție cele mai bune condiții de tratament și îngrijire. Mulțumim Clubului Rotary Cluj-Napoca pentru implicare și sprijinul oferit!', a spus Dr. Cătălin Vlad, Manager IOCN.

'RotaRun for Charity, inițiativa Clubului Rotary Cluj-Napoca, este in primul rând o puternică demonstrație de solidaritate cu copiii greu încercați de crunta boală care i-a adunat la Secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic Cluj-Napoca și o emanație de energie pentru toți cei care au nevoie de ea. De aceea ne dorim o mare mobilizare, pentru ca ei să vadă că nu sunt singuri și așteptăm să vină toți cei cărora le pasă, individual, în grup, școlile, universitățile, asociațiile, firmele din Cluj, din țară și de peste hotare. Sumele colectate la alergare sunt foarte importante, ele vor fi folosite integral la Proiectul Oncopediatrie', Dr. Matei Miko, inițiatorul Proiectului.

Concursul se va desfășura pe o buclă de 3 km pe Promenada Someșului, cu posibilitate de participare atât individuală, cât și în echipe. Pe baza codului STUD50 elevii și studenții au discount de 50% din taxa de participare.

Mai multe detalii pe www.rotarun.ro.

Afisari: 89

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].