Comunicat de presă - Jandarmeria Capitalei
Referință manifestații 26 martie 2025
Măsuri dispuse în contextul adunării publice din Piața Constituției:
În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.
De asemenea, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 700 de lei.
Cu privire la manifestația din Piața Victoriei (cu plecare în marș de la Autoritatea Electorală Permanentă) nu au fost înregistrate încălcări ale cadrului legal în vigoare.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
În final, dorim să mulțumim tuturor celor care au respectat recomandările forțelor de ordine și au înțeles să protesteze pașnic.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].