logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș

Măsuri dispuse de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș a dispus unele măsuri specifice precum și intensificarea controalelor oficiale sanitare veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, transportate și comercializate produsele alimentare de origine animală (carne de miel, ouă, lapte și produse lactate, peste etc.) și nonanimală.

La aceste acțiuni participă medici veterinari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale. Controalele oficiale urmăresc respectarea cerințelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în toate piețele agro-alimentare, unitățile de tăiere, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine animală și nonanimală.

Totodată, la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș și a Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale în perioada 19 martie - 19 aprilie 2025, va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, va fi afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, recomandă cetățenilor să se aprovizioneze cu produse alimentare numai din spații sau unități înregistrate/ autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Aceasta înseamnă că atât carnea cât și celelalte produse de origine animală sau non animală au fost supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

Director executiv,
D.S.V.S.A. Mureș
Dr. Nagy Peter Tamas
Tg Mureș, Podeni nr. 10, Județu1 Mureș
Cod Poștal: 540253, Telefon: 0265314975, Fax: 0265314977
E-mail: [email protected], Web: www. mures. Dsvsa.ro

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].