Profilaxia și combaterea rozătoarelor ca vectori de răspândire a unor boli transmisibile la oameni și animale

Transmiterea și răspândirea unor agenți patogeni (virusuri, bacterii, rickettsii, paraziți) și implicit a unor boli la animale, la oameni și de la animale la om, sau dintr-un loc în altul, sunt cauzate de contactul cu vectori contaminați, reprezentați de artropode (țânțari, muște, gândaci, căpușe) dar și de animale, în special de rozătoare (șobolani, șoareci, sau alte rozătoare din mediul silvatic).

Rozătoarele fac parte din clasa mamifere și reprezintă, ca răspândire circa o treime din fauna globului pământesc.

În țara noastră, conform unor date statistice, se pot întâlni un număr mare de rozătoare, grupate în șase familii, cu peste 35 de specii și subspecii, caracterizate prin însușiri de viață specifice, care explică rolul dăunător sub aspect economic și al menținerii și răspândirii unor boli deosebit de grave.

În afara pagubelor economice, rozătoarele venind în contact permanent cu animalele domestice din exploatații sau cu animalele sălbatice, pot fi considerate ca purtători de germeni și vectorii principali în transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase și parazitare deosebit de grave, dintre care unele sunt transmisibile la oameni, dintre care amintim: leptospiroza, antraxul, turbarea, rujetul, bruceloza, tularemia, trichineloza, teniazele, ricketsiozele, toxinfecțiile alimentare, etc.

Înmulțirea și răspândirea rozătoarelor este strâns legată de particularitățile lor de hrană (au un regim variat de hrană, atât de origine vegetală cât și de origine animală) și de viață, fiind influențată de condițiile geoclimatice și sociale, respectiv existența de locuințe și adăposturi insalubre, lipsa apei potabile și a canalizării, schimbările de mediu, comerțul internațional, practicile agricole noi, etc.

Cele mai frecvente rozătoare întâlnite în țara noastră sunt:

Șobolanul cenușiu de casă care preferă cu predilecție locurile cele mai umede ale locuințelor sau alte spații cu umiditate, subsoluri, canale, pivnițe, magazii, grajduri, etc.). Este un animal omnivor (consumă orice aliment) distruge cerialele, legumele din magazii, risipește ce nu consumă și murdărește alimentele cu urină și fecale făcându-le impropii consumului pentru alte specii. Întrucât incisivii le cresc toată viața, ei rod permanent, distrugând mobile, textile, conducte, și alte obiecte. Sunt lacomi și își fac provizii de hrană. Se înmulțesc foarte activ, au o longevitate de 3-5 ani, cu 6-7 gestații pe an (în medie 30 zile fiecare gestație) cu 7-8 pui la naștere. Prezența lor poate fi identificată prin urmele lucioase lăsate de către labele lor prin circulație, prin excrementele proaspete de culoare brun-negru și prin stricăciunile și pagubele pe care le produc.

Șoarecele de casă este foarte răspândit trăiește în locurile mai uscate ale locuințelor ca: poduri, magazii, bucătării, cămări, sau alte spații unde găsesc hrană. Are un regim de hrană cu preferință pentru hrana vegetală (cereale sau legume și fructe de orice fel), dar consumă, când găsesc, și produse de origine animală Înmulțirea acestei specii se produce pe tot parcursul anului, femela naște de 5 - 7 ori pe an, câte 4 - 8 pui Prezența lor se identifică prin mirosul specific al urinei sale 'miros de șoarece'. Este un mare dăunător producând pagube materiale prin distrugerrea diferitelor obiecte și prin deprecierea produselor alimentare.

Alte tipuri de rozătoare care viețuiesc în țara noastră sunt șoarecele de câmp, șoarecele de pădure, șobolanul de câmp și șobolanul de apă.

Toate speciile de rozătoare au o acțiune nefavorabilă asupra sănătății oamenilor și a animalelor prin pagubele materiale, prin disconfortul cauzat ca prezență și miros, dar în mod special prin transmiterea unor boli infecto-contagioase și parazitare.

Din aceste motive, profilaxia și combaterea rozătoarelor constituie o țintă cu importanță majoră pentru toți factorii din zona administrativă și de specialitate implicați, stabilindu-se în acest scop programe cu acțiuni specifice care să genereze reducerea numerică prin limitarea înmulțirii și a răspândirii acestora.

Acțiunea de prevenire și combatere a rozătoarelor cuprinde o serie de etape condiționate de particularitățile bioecologice și alți factori importanți, respectiv:
Cunoașterea amănunțită a modului lor de viață și de hrană;
Pregătirea profesională, instruirea și atestarea specialiștilor deratizatori;
Delimitarea suprafeței infestate;
Selectarea metodei de combatere;
Stabilirea spațiilor de distribuire a momelilor;
Aplicarea metodelor de deratizare;
Inspectarea rezultatelor obținute și distrugerea cadavrelor rezultate;
Continuarea măsurilor de combatere performante și preventive.;
Combaterea rozătoarelor se poate realiza prin:

Măsuri profilactice generale care urmăresc:
Salubrizarea permanentă a colectivităților urbane și rurale;
Limitarea posibilităților de hrănire prin blocarea accesului acestora la alimente, ceriale, deșeuri alimentare, gunoaie, etc.
Depozitarea alimentelor pe rafturi în recipiente etanșe pe care nu le pot roade (sticlă, metal emailat, etc.)
Împiedicarea pătrunderii rozătoarelor în clădiri, imobile prin: fundații și pavimente impermeabile, prin aplicarea de sifoane la pardoseală și la canalizări, etc.)
Deratizarea și igienizarea vecinătăților pentru distrugerea focarelor instalate deja.
Îndepărtarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrană și ambalaje, din subsoluri, podurile locuințelor din depozitele de lemne, de alimente sau de furaje..

Măsuri de combatere mecanică.
Prin utilizarea de curse și capcane din lemn sau metalice, tubulatură sau spații închise prevăzute cu orificii, în care se pot aplica momeli rodenticide sub formă de pastă sau pulberi.
Măsuri de combatere biologic.

Prin prezența dușmanilor naturali ai rozătoarelor, respectiv animalele carnivore (câine, pisică, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevăstuică), alături de păsările răpitoare (uliu, bufnița, cucuvea, coțofana, stârc, barza), asigurându-se un mediu propice pentru înmulțirea prădătorilor naturali, măsură care trebuie evaluată ca atare, în ansamblul metodelor de luptă împotriva acestor specii de rozătoare.

Măsuri de combatere chimică.

Prin utilizarea unor substanțe chimice, cu acțiune de intoxicare rapidă sau lentă, care trebuie să întrunească anumite calități și eficacitate, respectiv:
Să fie toxice numai pentru rozătoare, fără a afecta alte specii de animale și păsări sau oameni;
Să fie în termene de garanție și valabilitate să prezinte date despre denumirea comercială, substanța activă, formularul de avizare, firma producătoare, grupa de toxicitate, numărul avizului și data eliberării;
Să fie absorbite repede și în totalitate în organismul rozătoarelor și să se elimine cât mai greu, pentru ca moartea lor să se producă lent, după câteva zile, pentru a nu creea panică sau să alarmeze pe ceilalți șobolani, sau șoareci care astfel sesizați nu mai consumă substanțele toxice sau părăsesc spațiul supus deratizării;
Să fie ușor de preparat și aplicat ca pulbere pentru prăfuirea galeriilor sau ca momeli alimentare;
Momelile se aplică pe suport alimentar: carne, salamuri, grăunțe, etc. Aplicate pe căile de acces al rozătoarelor puse în serie la distanțe unele de altele;

Acțiunile de deratizare trebuie executate de operatori economici și persoane instruite, testate și autorizate, iar persoanele de execuție să fie dotate cu echipament de protecție adecvat și să facă dovada examenelor medicale periodice.

Ținând cont de modul de trai, hrană și înmulțire a rozătoarelor, cât și de nivelul posibilităților actuale economice, sociale și de combatere, trebuie reținut faptul că aceste specii nu pot fi distruse total, iar prin metodele uzuale se poate reduce doar proliferarea și răspândirea lor în teritoriu, inclusiv limitarea posibilității de răspândire a bolilor transmisibile.

Dr. Pențea Ioan Viorel - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu