logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă

Cererile de înscriere ca alegător în străinătate pe portalul www.votstrainatate.ro, pentru a vota la alegerile pentru Președintele României din acest an

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că un număr de 6085 de cereri de vot prin corespondență dintre cele 6496 depuse în acest sens au îndeplinit condițiile legale. Perioada de înscriere ca alegător în străinătate prin corespondență s-a încheiat la data de 20 martie 2025, ora 23.59, iar toate cererile validate au îndeplinit prevederile legale prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, cetățenii români din străinătate s-au putut înregistra până la data de 4 martie 2025, ora 23.59, ca alegător în străinătate la o secție de votare. Astfel, au fost depuse 2611 cereri pentru votul la secție, dintre care 2238 au îndeplinit condițiile legale prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a putea fi organizate, cu acordul autorităților din țara respectivă, secții de votare pentru localitățile sau grupurile de localități în care au optat să voteze cel puțin 100 de alegători, conform art. 23 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Menționăm că, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, alegătorul român poate vota la orice secție de votare din străinătate, chiar dacă nu s-a înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro. Înregistrarea pe portal este necesară doar pentru votul prin corespondență sau pentru înființarea unei secții de votare în localitățile sau grupurile de localități în care au optat să voteze cel puțin 100 de alegători.

Direcția comunicare și relații publice

Afisari: 168

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].