logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Uniunea Salvați România

Deputatul USR Radu Mihaiu a descoperit cheltuieli scandaloase pentru renovarea biroului primarului PSD al Sectorului 2 și sesizează Curtea de Conturi

București, 22 martie 2025 - Deputatul USR Radu Mihaiu atrage atenția asupra unor cheltuieli nejustificate realizate de Primăria Sectorului 2 pentru renovarea biroului primarului PSD, Rareș Hopincă. Potrivit informațiilor publice, suma alocată pentru aceste lucrări depășește 800.000 de lei, bani din bugetul local.

'În timp ce primarul PSD vorbește despre austeritate, în realitate, direcționează sute de mii de lei către propriul birou. Această risipă este cu atât mai gravă cu cât a fost realizată prin metoda binecunoscută de fragmentare a achizițiilor, evitând astfel transparența și regulile stricte privind contractele publice', a declarat Radu Mihaiu, deputat USR și fost primar USR al Sectorului 2.

Conform documentelor analizate, contractele au fost împărțite astfel:

* SIMCO INTERNATIONAL IMPEX SRL - 485.926 RON pentru lucrări de instalații electrice;

* ACT CONSTRUCT MANAGEMENT SRL - 297.999 RON pentru lucrări de reparații generale și renovare;

* MT LINE DISTRIBUTION SRL - 6.732 RON pentru produse de curățenie;

* Materiale achiziționate separat de la DEDEMAN - 31.437 RON, în patru achiziții distincte.

Radu Mihaiu subliniază că aceleași firme care au beneficiat de numeroase contracte la Sectorul 5 în perioada în care Rareș Hopincă era administrator public, apar acum și în Sectorul 2, ridicând suspiciuni serioase privind legalitatea acestor achiziții.

'Legea interzice divizarea artificială a contractelor pentru a evita procedurile transparente de licitație. Ceea ce vedem aici este o practică tipică de drenare a banului public, iar primarul Hopincă trebuie să răspundă pentru aceste acțiuni', a adăugat Mihaiu.

Deputatul USR anunță că va sesiza Curtea de Conturi pentru a verifica legalitatea acestor cheltuieli și că va continua să monitorizeze toate contractele suspecte atribuite de Primăria Sectorului 2.

'Cetățenii acestui sector merită transparență și respect față de banul public. Aceste nereguli nu vor trece neobservate, iar cei responsabili vor trebui să dea socoteală', a concluzionat Radu Mihaiu.

USR va continua să lupte pentru corectitudine în administrația publică și pentru eliminarea practicilor de corupție și risipă din instituțiile locale.

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].