logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Ca urmare a interesului public manifestat și în continuarea comunicatului din data de 18 martie 2025 (1), Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Ca urmare a activităților desfășurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri, a fost identificat și cel de-al patrulea participant la comiterea faptelor, un tânăr în vârstă de 17 ani.

În consecință, la data de 20.03.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva a doi inculpați (tânărul de 17 ani menționat mai sus și celălalt tânăr de 16 ani, care încă se sustrage de la urmărirea penală), cercetați pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la tentativă de omor calificat săvârșit cu premeditare și tulburare a ordinii și liniștii publice.

În sarcina celor doi inculpați minori s-a reținut că l-au însoțit pe autor, având asupra lor o coadă de topor, respectiv un spray iritant-lacrimogen, sprijinindu-l moral pe acesta în timpul exercitării acțiunilor violente asupra victimei, iar prin acțiunile lor au tulburat ordinea și liniștea publică.

Victima se află în continuare internată în Spitalul Universitar de Urgență București în stare critică.

Față de inculpatul în vârstă de 17 ani s-a dispus la data de 20.03.2025 reținerea pe o durată de 24 de ore.

La data de 21.03.2025 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, față de inculpatul în vârstă de 17 ani, precum și față de cel de 16 ani - în lipsă.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BUCUREȘTI

*

(1) Disponibil aici: https://ptbucuresti.mpublic.ro/anunturi/2025/18_03_2025_ptb2.pdf

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].