logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud

Dotări noi pentru Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud

Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud continuă procesul de modernizare a serviciilor medicale! Miercuri, 19 martie 2025, a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea infrastructurii destinate microbiologiei din cadrul laboratorului de analize medicale al spitalului.

Proiectul, în valoare de 2.415.439,00 lei, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 2.367.130,22 lei și are o durată de implementare de 12 luni. Această investiție va permite creșterea calității diagnosticului și realizarea screening-urilor esențiale prevăzute de legislația în vigoare.

Prin utilizarea unor metode moderne, laboratorul va putea identifica rapid germenii și realiza antibiograme precise, oferind astfel pacienților tratamente țintite într-un timp mult mai scurt. Acest lucru va reduce semnificativ utilizarea îndelungată a antibioticelor, diminuând riscul dezvoltării rezistenței la acestea și minimizând efectele adverse asociate tratamentelor prelungite.

Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, a depus cererea de finanțare in 2024, în cadrul Apelului de proiecte PS/359/PS_P3/OP4/RSO4.5/PS_P3_RSO4.5_A7. Acest apel a fost lansat prin Programul Sănătate, având ca prioritate creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical, în special în domenii critice, cu impact major asupra serviciilor medicale și stării de sănătate a populației.

Prin această investiție, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud face încă un pas important în direcția îmbunătățirii accesului pacienților la servicii medicale de calitate, moderne și eficiente.

La semnarea contractului, alături de conducerea spitalului, au participat și responsabil achiziții, doamna Oana Cramba, precum și inițiatorul acestui proiect, Dr. Pop Carmen Adina, medic specialist în medicină de laborator.

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].