Comunicat de presă - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
DOUÃ PERSOANE URMÃRITE INTERNAȚIONAL, DEPISTATE DE CÃTRE POLIȚIȘTII CAPITALEI
La data de 4 martie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru depistarea unor persoane care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.
În acest context, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de către autoritățile din Austria, la data de 28 februarie 2025, împotriva unui bărbat, urmărit internațional, pentru comiterea de infracțiuni pe teritoriul acestui stat.
Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
De asemenea, la data de 12 martie 2025, în urma activităților specifice desfășurate, a fost depistată și o femeie, fiind vorba despre soția celui menționat anterior, urmărită la nivel internațional, pe numele acesteia fiind emis de către autoritățile din Austria, un mandat de arestare preventivă, în vederea extrădării, având calitatea de complice pentru infracțiuni de înșelăciune, comise pe teritoriul Austriei.
Cei doi au fost încarcerați în arestul Poliției Capitalei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].