logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova

927 persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Prahova martie 2025

Până la sfârșitul lunii februarie 2025, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Prahova au fost încadrate în muncă 927 persoane, dintre care 483 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 539 au peste 45 de ani, 141 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 41 au între 35 și 30 de ani, 56 sunt tineri între 25 și 30 ani (43 tineri NEET) iar 150 sunt tineri sub 25 de ani (129 tineri NEET).

În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 419 provin din mediul urban, iar 508 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (274), urmate de cele cu studii studii profesionale și școala de ucenici (303). Numărul celor cu studii gimnaziale este de 195, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 96.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Prahova, 387 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

Astfel, până la 28.02.2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2274 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, puteți accesa www.anofm.ro.

Compartiment Comunicare
AJOFM Prahova

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].