Comunicat de presă - Primăria Municipului Constanța
Primăria Constanța continuă campania 'Adoptă un cățel!' - hai să le oferim un cămin iubitor!
Ne dorim ca fiecare dintre cei 450 de căței aflați în adăpost să își găsească o familie care să le ofere dragoste și siguranță. Însă acest lucru nu poate fi realizat fără sprijinul comunității!
Fie că vorbim despre adopție, sterilizare sau prevenirea abandonului, fiecare dintre noi are un rol important. Responsabilitatea față de animale ne aparține tuturor, iar implicarea activă a comunității este esențială pentru bunăstarea lor.
Facem un apel către toți deținătorii de câini de rasă comună să sprijine sterilizarea și să respecte obligațiile legale, conform Legii nr. 258/2013. Lipsa sterilizării poate atrage amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.
Abandonul nu este o opțiune!
Lăsarea unui cățel pe domeniul public este sancționată conform legislației în vigoare, iar abandonul unui animal revendicat sau adoptat este considerat infracțiune, conform OUG nr. 155/2001.
Cei care aleg să adopte un câine din adăpost își asumă responsabilitatea îngrijirii acestuia - un prieten loial nu se abandonează!
Numai împreună, ca o comunitate responsabilă și empatică, putem face un pas important către o normalitate în care respectul pentru animale devine o prioritate!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].