Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
ACȚIUNI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
În perioada 17 februarie - 13 aprilie 2025, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu inspectorii fitosanitari ai oficiilor fitosanitare județene și din cadrul structurii centrale a Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), precum și polițiștii inspectoratelor de poliție județene, prin structurile arme explozivi și substanțe periculoase, vor desfășura acțiunea comună de control, la nivel național, 'FITOS 2025'.
Începând cu anul 2022, astfel de acțiuni de control au loc în fiecare an.
Ieri, 18 martie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni de verificare a modului de efectuare a operațiunilor cu produse destinate protecției plantelor și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni de către agenții economici și persoane fizice.
Astfel, în baza planului național de acțiune FITOS 2025, polițiștii împreună cu reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Bistrița-Năsăud au efectuat 14 controale la operatori economici și persoane fizice din Bistrița și Lechința.
În urma activităților derulate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost constatate 6 infracțiuni la regimul protecției mediului, la regimul substanțelor periculoase și la regimul precursorilor de explozivi restricționați.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost indisponibilizate 24 de tone de precursori de explozivi restricționați deținuți ilegal, 28 de tone de îngrășăminte chimice depozitate necorespunzător, 27 de litri și 3 kilograme de produse de produse de protecție a plantelor cu termenul de valabilitate expirat.
Acțiunile au ca scop îmbunătățirea siguranței și sănătății cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operațiunilor cu produse de protecție a plantelor și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni de către agenții economici de pe raza de competență.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].