Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
BULETIN INFORMATIV
O tânără și-a lovit mama și fratele pentru că făceau gălăgie. Au intervenit jandarmii
Un băiat de 13 ani a solicitat sprijinul jandarmilor, reclamând un conflict în familie în municipiul Tulcea.
Ieri, 18 martie 2025, la ora 20.00, jandarmii tulceni au fost solicitați să intervină în municipiul Tulcea, în cazul unui conflict în desfășurare între membrii unei familii.
Când au ajuns la fața locului, era în desfășurare un conflict verbal, iar o femeie, în vârstă de 40 de ani, a declarat faptul că, în timp ce gătea, a venit fiica sa, în vârstă de 20 de ani, care a strâns-o de gât și a lovit-o cu palmele în zona feței.
Femeia a mai precizat că băiatul ei, în vârstă de 13 ani, a fost, de asemenea, strâns de gât și lovit de sora lui.
Întrebat de jandarmi, băiatul a susținut spusele mamei sale, în timp ce sora lui a declarat că și-a lovit mama și fratele pentru că i-a rugat să facă liniște, dar aceștia au continuat să facă gălăgie.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au aplanat conflictul și au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de violența în familie.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].