Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 353 de verificări de persoane și 240 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 61 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 14.751 de lei.
Au fost efectuate 81 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost reținute două permise de conducere.
-
Reținut pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 17 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 18 de ani, din Alba Iulia, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, la data de 17 martie 2025, în jurul orei 04.00, un tânăr de 18 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Revoluției 1989 din municipiu, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate regulamentar, rezultând doar pagube materiale.
Tânărul ar fi sustras autoturismul mamei sale și l-ar fi condus de pe strada Ion Lăncrănjan din Alba Iulia, până la locul producerii evenimentului.
În urma testării tânărului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
-
Mandat executat
La data de 17 martie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au depistat și reținut un bărbat de 37 de ani, din localitatea Ighiu, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 13 februarie 2025, de către Judecătoria Aiud.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Acesta a fost depus în penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
-
Cercetată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals
La data de 17 martie 2025, în jurul orei 14.10, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au oprit, pentru control, un autoturism condus de o femeie de 31 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă.
În urma solicitării documentelor personale, femeia de 31 de ani a prezentat polițiștilor, pe telefonul mobil, o fotografie cu un permis de conducere care ar conține datele sale de identificare, motivând că nu îl are asupra sa.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar documentul prezentat este fals.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.
-
Reținut pentru lovire sau alte violențe, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și violare de domiciliu
La data de 17 martie 2025, polițiștii din Baia de Arieș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 42 de ani, din localitatea Sălciua, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și violare de domiciliu.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 16 martie 2025, bărbatul de 42 de ani, în timp ce se afla într-un bar de pe raza localității Sălciua, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 29 de ani, iar, ulterior, l-ar fi amenințat, provocându-i acestuia o stare de temere. După ce a ieșit din bar, bărbatul de 42 de ani ar fi distrus caroseria autoturismului care îi aparține bărbatului de 29 de ani. De asemenea, s-ar fi deplasat la domiciliul celui din urmă și ar fi pătruns, fără drept, în locuința acestuia.
Cercetările sunt continuate.
-
Amplasarea radarelor în data de 19 martie 2025
Drumul Național 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea -- Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș -Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].