Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PESTE 2.800 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETÃȚENILOR
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 10.500 de fapte contravenționale, iar 567 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 16 martie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 481 de acțiuni și au intervenit la 2.876 de evenimente, dintre care 2.417 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 9 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 39 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.589 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.144.877 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 155 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 567 de permise de conducere, dintre care 181 pentru viteză și 69 pentru alcool.
De asemenea, au fost retrase 467 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 3.700 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 504 filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 9.369 de autovehicule și legitimate 14.077 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.972 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 218 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 44 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 310 permise de conducere, dintre care 38 pentru alcool și 111 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 230 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].