Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, reținut de polițiștii Serviciului Rutier
La data de 13 martie a.c., în urma probelor administrate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 59 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Bărbatul în cauză a fost depistat și oprit pentru control în noaptea de 2/ 3 martie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172G, între Dorolea și Livezile. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,93 mg/ alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Șoferul va fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz.
Acțiuni pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Material lemnos confiscat: 240 de metri cubi, în valoare de aproape 60.000 de lei
În perioada 12-13 martie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj au acționat pe raza întregului județ pentru protejarea fondului forestier și prevenirea comiterii unor fapte de natură penală sau contravențională în acest domeniu.
Verificările au urmărit combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, dar și a braconajului piscicol.
În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost efectuate două controale în fondul forestier, au fost efectuate verificări la 4 depozite de material lemnos, precum și 23 de transporturi de material lemnos. Totodată, au fost legitimate 29 de persoane.
În cadrul acțiunii au fost constatate 3 infracțiuni la regimul silvic, respectiv fals informatic, tăierea, fără drept de arbori și furt de arbori, pentru care polițiștii continuă cercetările în cadrul unor dosare penale.
Totodată, pentru abaterile de natură contravențională constatate au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 171/ 2010, în cuantum de 13.000 de lei.
Totodată, pentru neregulile constatate la depozitele controlate, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 239,5 metri cubi de material lemnos, în valoare de 59.750 de lei.
Cercetat pentru comiterea a două înșelăciuni, reținut pentru 24 de ore, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale
La data de 13 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 28 de ani, din localitatea Fântânița, comuna Miceștii de Câmpie, cercetat pentru înșelăciune.
Din cercetările și investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în perioada 12-13 martie a.c., bărbatul în cauză ar fi indus în eroare alți doi bărbați din Bistrița cărora le-ar fi promis efectuarea unor lucrări de reparație la acoperișurile a două blocuri, în schimbul sumelor de 20.000 de lei, respectiv 3.500 de euro, sume stabilite și completate, sumar, într-un contract. Pe parcursul lucrărilor, acesta ar fi modificat, înscris și cerut sume suplimentare de bani persoanelor vătămate, determinându-le să achite astfel un plus de 29.000 de lei, respectiv 8.500 de euro, bani pe care i-ar fi primit de la cei doi bărbați.
În prezent, bărbatul de 28 de ani se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea faptei, recuperarea prejudiciului și tragerea la răspundere a persoanei vinovate de comiterea faptelor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].