Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Universitatea Ovidius din Constanța va implementa proiectul 'EduLeadManager', finanțat prin PNRR
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în calitate de partener, va implementa, în perioada martie 2025 - martie 2026, proiectul 'EduLeadManager - dezvoltarea capacității insțituționale a unităților de învățământ prin leadership și management performant', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul va fi implementat în cadrul unui parteneriat din care fac parte instituții educaționale reprezentative la nivelul regiunii de Sud-Est: Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați (lider de proiect), Universitatea Ovidius din Constanța, Inspectoratele Școlare Județene și Casele Corpului Didactic din județele Galați, Brăila, Vrancea, Buzău, Constanța și Tulcea.
Obiectivul proiectului 'EduLeadManager' este dezvoltarea profesională a specialiștilor din managementul educațional, prin intermediul programelor de formare oferite personalului care va face parte din direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar, birourile județene ARACIP și cele din cadrul unităților de învățământ.
'Activitățile desfășurate de cadrele didactice ale Facultății de Psihologie și Științele Educației (FPSE) din Universitatea Ovidius din Constanța se vor axa pe o abordare managerială inovativă, care să susțină dezvoltarea echipelor de conducere din învățământul preuniversitar, optimizarea competențelor profesioniștilor din managementul educațional prin programe de formare, mentorat și coaching', precizează conf. univ. dr. Silvia-Raluca Matei, coordonatorul proiectului din partea UOC și decan al FPSE.
Grupul țintă al proiectului va fi format din 1.125 de participanți: directori, directori adjuncți de învățământ preuniversitar, inspectori cu funcții de conducere, directori ai Caselor Corpului Didactic și ai Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, personal didactic și managerial din cele șase județe acoperite de programul de formare și mentorat.
Proiectul 'EduLeadManager - dezvoltarea capacității instituționale a unităților de învățământ prin leadership și management performant', finanțat prin PNRR, Pilonul VI - Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma 7: Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului. Investiția 18: Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari, are o valoare totală de 8.893.439, 88 lei, din care 8.398.012,50 lei reprezintă valoarea eligibilă PNRR.
Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.