Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Participarea ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE acreditați la București
Ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu, a participat miercuri, 12 martie 2025, la o reuniune de lucru cu șefii de misiune ai statelor membre UE acreditați la București. Întrevederea a fost organizată în contextul deținerii de către Polonia a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte de actualitate ale agendei europeane, precum securitatea și apărarea UE, contextul geopolitic internațional și regional, competitivitatea europeană, viitorul Cadru Financiar Multianual al UE și procesul de extindere a Uniunii.
În contextul situației de securitate din Ucraina și al deciziilor liderilor politici ai UE din cadrul ultimelor reuniuni la nivel european, ministrul Emil Hurezeanu a evidențiat sprijinul României pentru obiectivul de consolidare a acțiunii Uniunii Europene în domeniul politicii de securitate și apărare, subliniind necesitatea ca demersurile în acest domeniu să fie realizate în complementaritate cu NATO. A reiterat importanța unui parteneriat transatlantic solid, care este esențial pentru securitatea și prosperitatea europeană. De asemenea, ministrul afacerilor externe a accentuat susținerea României pentru continuarea sprijinului multidimensional pentru Ucraina, evidențiind contribuția României de până în prezent, precum și pentru obiectivul de obținere a unei păci juste și durabile, în concordanță cu principiile dreptului internațional.
Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a reiterat susținerea României pentru continuarea procesului de extindere a UE și a reliefat importanța aderării la Uniune atât a partenerilor estici, cât și a celor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii. S-a referit, în context, la pașii realizați de Republica Moldova pentru a avansa parcursul său european și a evidențiat necesitatea continuării sprijinului din partea Uniunii și a statelor sale membre pentru eforturile autorităților din Republica Moldova consacrate obiectivului integrării europene. De asemenea, a salutat evoluțiile recente de la nivelul Parlamentului European privind aprobarea Facilității pentru Republica Moldova.
Șeful diplomației române a subliniat importanța obiectivului de dezvoltare a competitivității economice europene, prin consolidarea Pieței Unice, promovarea inovării și a conectivității. A subliniat necesitatea ca viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii să răspundă priorităților strategice convenite la nivel european prin Agenda Strategică 2024-2029 și a evidențiat rolul important al Politicii de Coeziune și al Politicii Agricole Comune, ca instrumente esențiale pentru crearea unei baze solide de implementare a politicilor de competitivitate și pentru realizarea convergenței la nivel european.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].