Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
Autoutilitară și deșeuri confiscate de polițiști
Luni după-amiază, 10 martie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe DN 2D, în localitatea Ojdula. La volan se afla un bărbat de 35 de ani, din județul Vrancea, iar vehiculul era încărcat cu deșeuri.
Verificările efectuate au arătat că șoferul nu deținea documentele legale necesare pentru transportul deșeurilor, acestea fiind colectate de pe raza comunei Zăbala și având ca destinație un centru de colectare din județul Vrancea.
Autoutilitara și încărcătura au fost indisponibilizate, iar marți, 11 martie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Covasna, au verificat încărcătura, constatând că aceasta însuma 1.820 kg deșeuri nepericuloase.
Deșeurile au fost confiscate și predate unui operator economic autorizat, iar autoutilitara a fost, de asemenea, confiscată. Șoferul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008.
Bărbat reținut pentru violență în familie
În dimineața zilei de 11 martie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe au intervenit în localitatea Ozun, în urma unei sesizări privind agresarea unei femei de 33 de ani de către concubinul său. Pe fondul consumului de alcool, o discuție în contradictoriu a degenerat în acte de violență, victima fiind lovită cu o cataramă metalică de la o curea.
Femeia a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale pentru rănile suferite.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului de 38 de ani i se interzice să se apropie la mai puțin de 10 metri de victimă și de locuința acesteia. Totodată, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Covasna.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea luării măsurilor legale.
Accident rutier pe Bulevardul Grigore Bălan din Sfântu Gheorghe
Marți după-amiază, 11 martie, polițiștii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe au fost sesizați că la spitalul din municipiu s-au prezentat două persoane implicate într-un accident rutier, una dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula pe Bulevardul Grigore Bălan, a încercat să parcheze și a acroșat o femeie de 73 de ani aflată pe trotuar.
În urma accidentului, șoferul a transportat victima la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ, iar, conform procedurii, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările sub coordonarea procurorului, pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].