Comunicat de presă - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII CAPITALEI PENTRU FURT ȘI COMPLICITATE LA FURT
La data de 11 martie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 1 Poliție au reținut doi bărbați, ambii în vârstă de 31 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat (trei acte materiale), prejudiciul fiind de peste 25.200 de lei.
Cercetările au fost declanșate la data de 17 ianuarie 2025, când Secția 1 Poliție a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că, în noaptea de 15/16 ianuarie 2025, i-ar fi fost sustrase geamurile de la ambele oglinzi laterale ale autoturismului, ce figurează înregistrat pe numele unei societăți comerciale, pe care l-ar fi parcat la o adresă din Sectorul 1.
Astfel, din investigațiile efectuate, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție, au fost identificați doi bărbați, ambii în vârstă de 31 de ani, cunoscuți cu preocupări de natură infracțională, bănuiți de comiterea faptei.
De asemenea, actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat faptul că cei doi bănuiți ar mai fi comis astfel de fapte, în sarcina acestora fiind reținută următoarea activitate infracțională:
* la data de 15 ianuarie 2025, în jurul orei 23.30, în baza unei înțelegeri prealabile, unul dintre bănuiți, cu sprijinul celuilalt, prin demontare și prin secționarea cablurilor conector, ar fi sustras geamurile oglinzilor retrovizoare laterale ale unui autoturism, ce se afla parcat pe o stradă din Sectorul 1, prejudiciul fiind estimat la 2.000 de lei.
* ulterior, câteva minute mai târziu, cei doi ar fi sustras geamurile oglinzilor retrovizoare laterale de la un alt autovehicul, ce se afla parcat în proximitate, prejudiciul fiind de peste 15.800 de lei.
* totodată, în aceeași noapte, în jurul orei 23.50, cei doi ar fi sustras și geamurile oglinzilor retrovizoare laterale ale unei mașini, ce se afla parcată în dreptul unui imobil, din același sector, prejudiciul fiind de aproximativ de 7.400 de lei.
La data de 11 martie 2025, cei doi bănuiți au fost depistați și conduși la audieri.
În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, față de aceștia fiind dispusă, ulterior, măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secția 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat (trei acte materiale).
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].