logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă-Președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții - Camera Deputaților, Laura Gherasim

În perioada 24 februarie - 7 martie 2025, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a analizat petițiile adresate de cetățeni, cele mai multe fiind din domeniul mediului penitenciar, care a reprezentat 50% din totalul sesizărilor.

Petițiile privind mediul penitenciar au vizat, în principal, transferurile între unități de detenție, accesul la asistență medicală, comportamentul abuziv al unor angajați și încălcarea drepturilor persoanelor private de libertate. Domeniul social a însumat 16,6% din petiții, cu sesizări referitoare la legislație, drepturile copiilor și accesul persoanelor cu dizabilități la Justiție.

În același timp, Administrația publică a fost vizată în 12,5% din cazuri, în special pe teme legate de dreptul de ocupare a unei locuințe și accesul pe drumurile de servitute. De asemenea, Justiția a fost semnalată în 8,3% din petiții, în principal cu plângeri privind tergiversarea soluționării unor cauze și presupuse abuzuri ale magistraților. Alte domenii abordate au fost educația (4,1%) și agricultura (4,1%).

În urma analizei, comisia a înaintat solicitări instituțiilor competente, precum Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Muncii și autoritățile locale, pentru clarificarea problemelor semnalate și identificarea soluțiilor necesare.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții va continua să monitorizeze răspunsurile autorităților și să sprijine soluționarea eficientă a petițiilor primite.

P R E Ș E D I N T E
Laura Gherasim

Afisari: 166

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.