Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
Incendiu violent, în localitatea Dealu
Un foc în aer liber lăsat nesupravegheat a provocat o tragedie, astăzi, în localitatea Dealu din comuna Crevedia Mare. Flăcările s-au extins la un grajd, în interior fiind surprinși doi cai și un câine. Din nefericire, aceștia nu au mai putut fi salvați.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Aceștia au constatat faptul că adăpostul animalelor ardea pe o suprafață de aproximativ 40 mp. De asemenea, incendiul se manifesta și la vegetație uscată pe circa 5.000 mp, dar și la 50 de baloți de lucernă.
Pompierii au reușit să salveze un autoturism și o căruță.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave. Flăcările se pot extinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, anexe, rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].