Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Autoturism de lux furat din Italia, descoperit la Albița
Marți, 11 Martie 2025
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră și reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.
În data de 9 martie 2025, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în țară, un bărbat cu dublă cetățenie (Polonia și Republica Moldova), în vârstă de 45 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia.
La controlul de frontieră, întrebat despre situația juridică a autoturismului, bărbatul a declarat că a fost nevoit să roage un prieten, cetățean italian, să îi închirieze un autoturism pentru a se deplasa pe teritoriul mai multor state Schengen. Cu toate acestea, persoana în cauză nu a putut prezenta niciun contract de închiriere semnat cu proprietarul de drept al autoturismului.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, colegii noștri, cu sprijinul ofițerilor Agenției Frontex care își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Focal Albița, au efectuat verificări specifice, în urma cărora, au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 300.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.