logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Agenția Națională de Integritate

Incidente de integritate - 3 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

Agenția Națională de Integritate a constatat conflictul de interese de natură administrativă, în cazul a 3 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

CICAN ADRIAN, fost Manager al Spitalului Mun. Orșova, Jud. Mehedinți (actual Primar al Mun. Orșova, Jud. Mehedinți)
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de Manager al Spitalului Municipal Orșova a emis și semnat două dispoziții prin care și-a acordat premii de excelență lunare.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 178, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 95/2006.

NANCY LOGHIN, Secretar General al Com. Sinești, Jud. Iași
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada 2020 - 2023, în exercitarea funcției publice de conducere, a contrasemnat pentru legalitate cinci dispoziții emise de primar, în baza cărora a fost desemnat președinte al comisiilor de concurs organizate la nivelul primăriei, și ulterior remunerat pentru aceste activități.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, 71 și art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 445, alin. (1), (2) și (3) din OUG. nr. 57/2019.

MARCU SILVIA TEODORA, Secretar General al Com. Coteana, Jud. Olt
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În anul 2022, în exercitarea funcției publice de conducere, a contrasemnat dispoziția primarului privind constituirea comisiei de concurs organizată la nivelul primăriei, în baza căreia a fost desemnată președinte al comisiei de concurs, și ulterior remunerată pentru această activitate.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, 71 și art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 445 din OUG. nr. 57/2019.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

- art. 178, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia 'alin. (2) Constituie conflict de interese: (...) c) alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b) în care managerul sau soțul/soția, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager'.

- art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia 'Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.'

- art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia 'Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.'

- art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia '(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. (2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.'

- art. 445, alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia '(1) Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, precum și normele de conduită. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), funcționarii publici trebuie să exercite un rol activ, având obligația de a evalua situațiile care pot genera o situație de incompatibilitate sau un conflict de interese și de a acționa pentru prevenirea apariției sau soluționarea legală a acestora. (3) În situația intervenirii unei incompatibilități sau a unui conflict de interese, funcționarii publici au obligația de a acționa conform prevederilor legale pentru încetarea incompatibilității sau a conflictului de interese, în termen legal.'

'Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese (...) constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (...)'. 'Persoana (...) față de care s-a constatat existența conflictului de interese (...) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului'.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALÃ DE INTEGRITATE

Afisari: 184

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.