logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești

Facem pași concreți pentru preluarea și reabilitarea bazinului de înot Vega !

Primarul Mihai Polițeanu a purtat o serie de discuții aplicate cu reprezentanții companiei Rompetrol, care și-au arătat dorința de a ajuta Ploieștiul, exprimându-și disponibilitatea de a preda municipalității ploieștene terenul și bază sportivă, pentru întregirea complexului în care se află bazinul de înot de la Vega.

Acest demers va permite ca în următoarele 3 luni administrația publică locală să parcurgă toți pașii procedurali necesari pentru preluarea completă a acestei baze sportive în proprietatea Municipiului Ploiești.

Modernizarea și extinderea complexului sportiv de la Vega implică însă o serie de documentații tehnice pentru proiect și faza de execuție, dar și identificarea unor surse sigure de finanțare a acestei investiții majore.

În acest sens, edilul șef Mihai Polițeanu a discutat direct și cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.) despre situația acestui complex sportiv. Există deschidere la nivelul acestei instituții, iar proiectul municipalității se prezintă eligibil pentru finanțare.

'Având în vedere dorința comunității ploieștene de a salva această bază sportivă de interes public, facem tot ce putem, din punct de vedere legal, pentru preluarea acesteia și sperăm că vom reuși să obținem finanțare pentru reabilitarea și extinderea bazei sportive, prin programele pentru infrastructură, derulate de CNI. Ploieștiul are nevoie de un bazin de înot modern, care ar aduce numeroase beneficii comunității locale, inclusiv oportunități pentru activități sportive, recreative și educaționale', a precizat primarul Mihai Polițeanu.

Doar împreună putem face schimbări pe măsură !
Susținem sportul ploieștean, construim un oraș mai bun !

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].