Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Dealul Spirii' București-Ilfov
Demolare și reconstrucție a Detașamentului de Pompieri 'Vitan'
Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Dealul Spirii' București-Ilfov este beneficiar al proiectului Consolidarea Managementului Riscului la Dezastre, în cadrul căruia se vor desfășura lucrări de demolare și reconstrucție a sediului Detașamentului de Pompieri 'Vitan', situat pe strada Breaza nr. 79, sector 3, București.
Proiectul este derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu finanțare de la Banca Mondială și Guvernul României, și are drept scop creșterea rezilienței infrastructurii critice de răspuns la dezastre și situații de urgență.
În clădirea care urmează a fi demolată și reconstruită și-au desfășurat activitatea echipaje de pompieri specializate în stingerea incendiilor, acordarea primului-ajutor calificat și descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri 'Vitan', echipajele de alpiniști și scafandri din cadrul
Detașamentului Special de Salvatori a căror profil de activitate include salvarea din medii ostile vieții, precum și comanda unității Grupului Special de Salvatori.
Construcția, care datează din anul 1952, se află într-o stare avansată de deteriorare, cu un risc ridicat de colaps în caz de cutremur.
Efectivele de pompieri și tehnica de intervenție vor fi relocate, pe parcursul lunii martie a anului curent, în cadrul unor alte subunități operative din cadrul ISU B-IF. Această relocare se realizează concomitent cu redistribuirea raioanelor de intervenție, astfel încât să se asigure intervenția în timp operativ în cazul producerii unor situații de urgență.
Pentru ca impactul lucrărilor de construcții asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor din zonă să fie cât mai mic, prin proiect a fost întocmit un Plan de Management de Mediu și Social, prin care au fost identificate toate aspectele care ar putea avea consecințe negative asupra comunității și activităților obișnuite, asupra traficului și mediului înconjurător, etc. Documentul a fost întocmit în conformitate cu standardele și politicile Băncii Mondiale - finanțatorul proiectului - și poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (https://www.igsu.ro/proiect-banca-mondiala), unde sunt prezentate pe larg informațiile referitoare la Proiect.
Persoanele interesate pot transmite și alte propuneri/sugestii pentru îmbunătățirea Planului de Management de Mediu și Social, conform precizărilor din link-ul de mai sus, până în data de 09.03.2025, urmând ca, în data de 10.03.2025 ora 12:00, să se desfășoare consultarea publică, în
format hibrid, astfel încât doritorii să poată participa fie fizic la sediul Detașamentului de Pompieri 'Vitan', fie online; pentru a participa online vă rugăm să solicitați linkul de conectare la adresa de email [email protected].
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].