Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 383 de verificări de persoane și 235 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 159 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 26.576 de lei.
Au fost efectuate 59 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Reținut pentru violență în familie
La data de 4 martie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în perioada 28 februarie - 3 martie 2025, bărbatul de 41 de ani i-ar fi agresat fizic pe nepotul său, în vârstă de 16 ani, și pe fratele său, în vârstă de 36 de ani.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
- Accident rutier
La data de 4 martie 2025, în jurul orei 09.50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Transilvaniei din municipiul Aiud, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 83 de ani, din Aiud, în timp ce era angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis, a fost surprins și accidentat de un autoturism condus de o femeie de 31 de ani, din localitatea Unirea.
Bărbatul de 83 de ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Atât conducătoarea auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
- Infracțiune rutieră
La data de 4 martie 2025, în jurul orei 18.20, polițiștii rutieri din Ocna Mureș au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din orașul Ocna Mureș.
Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat.
- Amplasarea radarelor în data de 6 martie 2025
Drumul Național 1- Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea - Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș - Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.