Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 902/VIII/3 din data de 20 decembrie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.C.V., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
Inculpatul M.C.V. ar fi pretins de la o persoană (martor), în mod direct, pentru sine, suma totală de 42.270 de euro și 277.149 lei, pe care ar fi primit-o în mai multe tranșe, atât în numerar, cât și prin transfer bancar, în perioada 14 decembrie 2023 - 13 iulie 2024, lăsând să creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Iași cu atribuții în vânzarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale și că îi va determina pe aceștia, în schimbul unor sume de bani, să îndeplinească acte ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv să îi vândă martorei două spații pentru amenajarea cabinetului medical, la prețuri subevaluate.
De asemenea, în perioada 26 aprilie - 13 iulie 2024, același inculpat ar fi pretins și primit de la aceeași persoană (martor), în mod direct, în mai multe tranșe, pentru sine, suma totală de 15.600 de euro, lăsând să creadă că, prin influența pe care o are pe lângă managerul unui spital din Municipiul Iași și a funcționarilor publici cu atribuții în organizarea unui concurs de ocupare de funcții de conducere, îi va determina pe aceștia să o numească pe un post de conducere la spitalul respectiv.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor sume de bani și bunuri aparținând inculpatului M.C.V.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].