Comunicat de presă - Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița
Dâmbovița / Persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea unor fapte de corupție
Curtea de Apel Ploiești a pronunțat, la data de 17.02.2025, o hotărâre definitivă prin care doi inculpați, unul dintre aceștia funcționar public în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița - Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și un alt inculpat, funcționar public în cadrul Primăriei comunei I. L. Caragiale, jud. Dâmbovița - Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, la pedepsele de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, respectiv de dare de mită.
În urma activităților de cercetare penală desfășurate de către ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și în baza ordonanțelor de delegare emise în cauză, a fost probată activitatea infracțională a celor doi inculpați, constând în aceea că, în perioada iunie-iulie 2021, în două ocazii, primul inculpat i-a oferit celui de-al doilea sumele de 2500 de lei și 650 de euro cu scopul ca acesta din urmă să procedeze la emiterea unor autorizații de construire pe numele unor beneficiari, în baza unor documentații tehnice întocmite de către primul inculpat, fără respectarea prevederilor legale.
La data de 19.08.2024, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat o hotărâre fără acord de recunoaștere prin care cei doi inculpați au fost condamnați fiecare la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, respectiv de dare de mită și la pedeapsa amenzii penale de 20.000 lei fiecare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.